În plop

Da, sunt în plop şi plopul  în aer sau în cazul oraşului Suceava, pe asfaltul bortit..  În fine mai bine,evit subiectul şi nu mă plâng de drumuri. Să zic de ce sunt eu in plop şi ce nu mai inteleg!!! Cu siguranţă am să aflu că nu-s singura care nu mai întelege bătrânii, căci despre ei este vorba. happy

Azi în autobuz, stăteam lejer pe scaun şi-mi odihneam picioruşul cââând zăresc un nene mai în vârstă şi-l rog, ca o fetiţă simţită şi plină de respect (dar şi durere!!) ce sunt, să stea în locul meu, de fapt, insist.. de ce? Pentru că nenea nu vroia nici în ruptul capului să stea jos. Se încăpăţânează el dar şi eu frate, adică, cum? Când nu cedezi locul, pentru că ba eşti obosit, ţi-e rău sau n-ai chef, eşti privit cruciş ,bârfit, spurcat etc. şi când îl cedezi nu vor să stea pentru că se simt .. jigniţi? straight face Like wtf?? Hotărâţi-vă !!!Ţoţi la fel oameni buni, să ştim una şi bună! A incercat el nenea să-mi explice de ce nu vrea să stea jos însă a lui musteaţă lungueaţă îi estompa cuvintele, şi-a încercat şi încercat şi până să reusească să scoată 3 cuvinte şi să ajungem la un consens locul a fost ocupat de o băbuţă care pentru 1minut cât a stat pe el, mi-a ” fript” un cot şi m-a călcat pe picior. Poftim cultură!

Ce ţi-e şi cu ăştia bătrâni.. unii se încăpăţânează să-ţi arate că nu-s chiar atât de bătrâni, alţii te calcă în picioare pentru 1 minut de odihnă!!! Eu la vârsta lor, dacă am să fiu senilă am să stau pupăzii acasă  şi n-am să frec nervii celor din jur. Am zis!


Si-au lasat amprenta↓


This Article Has 16 Comments
  1. -Poftim cultura!
    -Stai sa vezi recolta! smug laughing

  2. addicted spune:

    @Chocolatfollie: De recolta de pe urma lor sincer nu am nevoiebig grin

  3. A Dreamer spune:

    even if it’s not perfect.. welcome home big hug

  4. addicted spune:

    @A Dreamer: Thank you sweetie. Oricum SV imi place indiferent de cate gropi si batrani sacaitori sunt happy kiss

  5. A Dreamer spune:

    of, I feel kind of…alone right now.
    where are you? sad

  6. addicted spune:

    @A Dreamer: Right here in Obcini cu al meu genunchi. Ci ai patit?kiss

  7. A Dreamer spune:

    trebuie sa patesc ceva domnisoara R?
    u know.. cateodata ma ajunge pana ma sufoca.
    trebuie sa incep iar cate un ritual de binedispunere, altfel ajung intr-o balta.
    si cel mai bun mod a fost.. red lipstick and 500 days of summer, for the begining.

  8. addicted spune:

    Ma gandeam ca cineva ti-a facut vreo ceva ca-mi puneam acum costumul de ninja big grin Stiu cum e sa fii sufocat de prea multe ,inca sunt si eu dar ma chinui sa merg inainte cu-n zambet stupid pe moaca… Ia o cartulie si lasa-te purtata incotro iti doreste si tanjeste inimioara … kiss

  9. Loryloo spune:

    Cand am inceput sa citesc, eram sigura ca o sa fie vb despre cum el tot se uita insistent sa il lasi sa stea jos si tu, cu picior bolnavior, cum nu-ti venea sa te ridici s.a.m.d. laughing
    Mda, totusi de la unii batrani te poti astepta la orice… eu sunt patita cu ei, din pacate, de multe ori.

  10. A Dreamer spune:

    Thank you, miss’s Ninja batting eyelashes!
    De o bucata buna..de vreme ma afund in cartulii si ma entuziasmez in povestea lor de dragoste si visez si sper sa se termine cu bine.
    Dar cum e si-n realitate.. nu toate au un happy ending.
    Tu ce citesti in ultima vreme?

  11. Hubba Bubba spune:

    Si eu ma asteptam sa zici ca el voia sa stea jos si ca pe tine te durea piciorul de numa’. laughing

  12. addicted spune:

    @A Dreamer: Nimic. Fac traduceri pentru faculta .. happy
    @Hubba Bubba: Daaa cum sa nu, m-am ridicat ca-s simtita dar dupa imi venea sa-i arunc un picior in musteata … big grin
    @Loryloo: M-am saturat de astia aroganti si incapatanati!Sa stea acolo dom`le !!!

  13. Rox spune:

    laughing cat am mers cu tramvaiul, pornind tot de la o faza de genul (ma rog mie atunci imi era rau si m-a zapacit un mosneag de cap sa ii dau locul, sa imi arate ca el e operat…si eu nu vedeam bine in fata)….am decis sa fiu nesimtirea intruchipata si sa nu dau locul decat daca vad ca moare langa mine laughing ..soarta….

  14. Rox spune:

    aaaaa…si cu Suceava care-i faza?! ca nu pricepui neam (azi ma doare gatul si de aia is blonda laughing )

  15. addicted spune:

    @Rox: Eu in locul mosneagului ma puneam jos si-o faceam pe mortul laughing
    Cat despre Suceava, well.. e plin orasul de cratere imense si de cozi infernale, de zapada si noroi straight face

  16. Rosca Daniel spune:

    De la o varsta toti incepem sa o luam putin pe aratura, unii mai mult ca altii.
    „Tineretul din ziua de azi!” asta imi place tare mult! laughing

Dă-i un răspuns lui addicted Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *