Nu mai vreau! Cum se inchiriaza apartamentele in Iasi

Ne-am trezit ieri la 6:30 pentru a pleca cu trenul de 8 la Iaşi .. Nu vă descriu oboseala, mirosul din tren, persoanele impertinente şi restul. Ce-a urmat în Iaşi oricum a fost mai grav, dezamăgitor, frustrant!!!!

Am plecat cu gândul de-a închiria un apartament cu o cameră, o garsonieră în anumite zone…  Am început să căutăm prin ziarele de ieri ( aveam şi o listă de anunţuri mai vechi pregătite de 2 săpt. ), am căutat anunţuri noi pe internet, pe toooate site-urile posibile şi ne-am apucat de sunat. Aaaaaşa, 6 din ele desigur erau date, 3 proprietari erau în concediu ( deşi ziceau că-s prin zonă ) , 4 cereau mai mult decât scriau în anunţuri, 2 erau disponibili după anumite ore iar restul erau agenţii!! Ooook, am zis să mergem la o agenţie să vedem ofertele, poate avem noroc şi dăm peste ceva ieftin şi comisionul poate fi negociat!

Nu ştiu cât a fost de cald la voi dar în Iaşi a fost teroare ( 47 grade C la soare şi noi umblam ) motiv pt.care o doamnă căreia vroiam să-i vedem apt. a zis ” Nici pt.bani nu ies afară din casă pe călduraa asta, să vină în altă zi „, dar bine că noi că prostii umblăm ..

În fine, la agenţii ofertele erau slabe ,motivul? Proprietarii dau la închiriat ce au după 1 sept.când vin studenţii şi le dau desigur cu-n preţ mai ridicat ( sper să ţină cont de faptul că s-au tăiat multe salarii şi pensii anul ăsta  ) mmmmda. Am schimbat agenţia, am vrut să vedem ceva într-o zonă super ok din Copou deci am stabilit acolo întâlnirea! Agentul a zis că porneşte în 5min.şi ajunge…… l-am aşteptat 2h !!!! Două ore mari şi late, două ore în care tot suna şi zicea să aşteptăm că mai întârzie. straight face Între timp desigur am mers la altă agenţie unde nu aveau nici o ofertă, 0 barat dar am dat peste un tip foarte de treabă care ne-a explicat nişte chestii.

A sosit agentul respectiv cu încă două persoane la ” bord ” , credea probabil că sărim la bătaie după cât am aşteptat şiiii ne-a prezentat „apartamentul ” cu o cameră care de fapt era o cameră de 20mp MAXIM, de cămin. Mi-e ciudă că nu am făcut o poză să vedeţi , avea un pat pe mijloc, două birouri minuscule, un dulap ce separa camera de ” bucătărie ” ( eu nici nu am văzut acea bucătărie şi-am întrebat mirată pe unde se intră în bucătărie. ) dar na era f.aproape de Universitate şi avea aer condiţionat ( fâs. ) , cât cerea? 200 euro !!!! Păi pe o cam.din aia dai 200 euro în tot anul în total, nu LUNAR şi poate locui o singură persoană nu 2 pt.că nu ai unde să te mişti efectiv. Si cum să faci mâncare acolo când abureşti totul, când n-ai decât un dulap între ” bucătărie ” şi ” cameră ” şi-un singur mini geam!? Patetic!!!!

A. râdea, mie-mi venea să plâng c-am stat 2 ore şi-am aşteptat atâta pentru NIMIC. Am încercat în altă parte la alta agenţie unde se pare că aveau şi poze ( huuuh nu mai umblăm noi pe drumuri măcar ) doar că agentul ce se ocupa cu închierile era pe teren, am zis ok, până revine bem ceva rece .. Desigur nu a venit în 30min. cât a zis, nici într-o oră , nici apoi în 50min… Am mai sunat o dată, a zis că vine şi ne sună, nu a făcut-o nici până acuma! Cred că la ăştia e o regulă generală să fii neserios. happy

Rămăsesem cu o singură agenţie cu-n apt.pe care trebuia să-l vedem la 5jumătate .. am sunat la 5 şi un pic şi ni s-a spus ca proprietarul poate după 8! Atunci de ce să zici de 5 jumate când de fapt nu poţi????

Băăăăi mă jur că mi-e silă de ei, de toţi, că te pun pe drumuri, că te lasă să aştepţi, că-ţi dau cuvântul şi nu se ţin de el şi culmea, tu vrei să le iei ceva dându-le în schimb BANI! laughing

Nu vreţi să stiţi cum am ajuns amândoi acasă după 10 ore umblate pe jos, ne-au usturat tălpile toată noaptea, eu pe partea dreaptă n-am putut dormi că m-a ars soarele şi ustură,genunchiul mă doare deşi l-am protejat şi toooot aşa! Partea proastă e că, mai trebuie să mergem o dată. Măcar acum nu merg cu speranţe, merg înarmată cu răbdare şi măcar acum ştim ce să evităm.Partea bună e c-am văzut-o pe bubuuuuuuuuuuuu şi atât.

Rugăminte: Dacă aveţi un apartament cu o cameră, o garsonieră de închiriat în Iaşi ( Piata Unirii, Independentei, Copou, centru civic .. ) sau rude ce au, anunţaţi-mă vă rog!


Si-au lasat amprenta↓


This Article Has 12 Comments
  1. zaone spune:

    Ca sa fiu mai precis, „apartamentul cu o camera” – ROFL!!!- de 200 E pe luna vis-a-vis de universitate ne-a fost prezentata de un consilier imobiliar al agentiei Venys. Desigur ca am asteptat 2 ore si a trebuit sa le platim si drumul pana acolo – 10 lei – pentru ca fomistii astia nu au bani de benzina. Cea mai mare pierdere de vreme posibila, foarte neserioasa agentia Venice si va recomand sa o feriti.
    A doua agentie NESERIOASA e Global Intermed, am vorbit la telefon de 3 sau 4 ori cu agentul de inchirieri si inca astept sa ma sune.
    Pe scurt incercati sa va feriti de agentiile imobiliare Venys si Global Intermed din Iasi, sunt NESERIOASE cu agenti NESERIOSI!
    Comentariul e scris ( si ) pentru a fi indexat pe Google in ideea ca alte persoane vor sti dinainte la ce sa se astepte cand au de gand sa apeleze la asemenea „agentii imobiliare”.

  2. A dreamer. spune:

    of, imi aduci aminte de prima mea saptamana de facultate, de prima mea saptamana de naveta zilnica si cautari esuate pt un ap.
    daca aflu ceva, va anunt… si cel mai bine e sa te astepti la cat mai putin ca sa nu fii dezamagita mai apoi.
    pana la urma o s-o scoateti la liman, sunt sigura big hug

  3. addicted spune:

    @zaone: Eu ma abtin sa nu zic nici un nume, tu te enervezi si sari. laughing
    @A dreamer.: Noi aveam si experienta anului trecut dar parca nu a fost chiar asa … Sper sa o scoatem la liman, sper pt.ca anul trecut nu am facut-o. big hug

  4. v-ati gandit ca ve-ti gasi ceva repede si usor si toti vor incerca sa fie cat mai rapizi si corecti in tara asta…no way..sad..asa e peste tot si in orice domeniu..oricum don’t lose your hope si bafta happy

  5. addicted spune:

    @My life in few words: Nu neaparat repede c-aveam experienta anului trecut si stiam dar macar nu stiu, respect!!!!!

  6. LoveDealer spune:

    hai aracetule cauta si gaseste ca trebuie sa ai unde sa ma primesti big grin

    big hug

  7. cristishady spune:

    Desi nu este de ras, mi-ai inveselit ziua ..Si stii de ce? Tocmai mi-am adus aminte ce idioti si neseriosi sunt romanii laughing. Astia ar merita batuti mar, legati in pielea goala pe balconul jegurilor de locuri pe care vor sa le dea cu chirie si mai apoi unsi cu miere sa-i bazaie mustele toata ziua.
    Si sa li se spuna ca venim sa va dezlegam in 10 minute ..dupa 30 si tot asa.
    Culmea e ca nu doar in domeniul imobiliar se intampla asa ceva, ci in orice alt domeniu de la noi.
    Auzi la aia, ea nu iese afara, nu poate, daca dadea cineva pomana electorala pe strada cred ca facea 100 de metri garduri pana acolo si pe 60 de grade, nu 47.
    Nu este frumos in Romania?
    Sper sa dati peste cineva serios care sa nu va puna pe drumuri degeaba. Eu am o prietena care face facultatea in Cluj impreuna cu fratele ei si ca sa scapate de aceasta bataie da cap si-a cumparat un apartament pe care il va vinde la sfarsitul facultatii. Din pacate nu toti ne putem permite luxuri de genul..

  8. Diana spune:

    Greu…
    Îți urez să ai mai mult succes data viitoare!

  9. addicted spune:

    @cristishady: De-as fi avut bani n-as mai fi umblat dupa LEPRELE astea …
    @Diana: Sa fie!!
    @LoveDealer: Sper sa gasim.. sper. sad

  10. Hubba Bubba spune:

    Aulieeeu.

  11. Alexandra spune:

    Salut! Iti urmaresc blogul de multa vreme. Imi pare rau ca nu ai gasit nimic interesant de inchiriat. Nasul meu de cununie are in Iasi, in Tudor Vladimirescu (in spate la Iulius Mall) un apartament la mansarda, cu 2 camere mobilat. Totul e nou (mansarda nou construita, mobilier nou, electrocasnicele necesare noi, centrala termica si aer conditionat). Chiria ar fi de 250 euro. Daca esti interesata poti sa-mi trimiti un mail.

  12. addicted spune:

    @Alexandra: Suna tentant si 250 euro la ce se ofera mi se pare un pret foarte bun! Din pacate noi cautam ceva undeva prin Copou, Independentei , Piata Unirii .. Iti multumesc pentru interes si pentru ca ma urmaresti. big hug

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *