Trăiască România pentru că noi românii murim!

Cred că am revin la vechiul meu obicei şi anume de a-mi bea cafeaua liniştită pe micuţa mea terasa din faţa casei şi asta pentru că numai tâmpenii citesc din ziare şi nu-mi prieşte domnule cafeaua şi ceaiul!!! În dimineaţa asta am aflat că invăţământul obligatoriu va fi de 11 clase!?? Dar haideţi domnilor să îl facem de 9, 8 clase de pe acum pentru că ştim cu toţii că acolo se va ajunge mai târziu. Nu e de ajuns că tinerii din ziua de azi habar nu au să mai scrie corect gramatical, că nu ştiu ce-i ăla respect faţă de profesori, nu mai zic de părinţi, nu ştiu istorie, geografie, ştiu doar să adune în stil manelesc absenţe, să danseze pe cub în Bamboooooo, jaga jaga, să consume droguri ,să dea palme şi pumni LIVE! Trist. Inculţii devin culţi repet.

Se zice c-ar trebui să avem respect faţă de ţara noastră, să stăm şi să creştem aici .. Ok, sunt de acord. Respectul îl am faţă de ţară dar nu de conducătorii ei. Dar dacă TU nu primeşti respect, daca eşti pus la coada vacii ,dacă ajungi efectiv să mănânci de pe jos, cu diploma în mână şi vezi că-ţi ia mecla un analfabet de câteva clase pentru că are pile sau e mai jugubeţ cum să mai OFERI respect şi cum să mai stai aici? CUM, DE CE? Pentru ce? Sunt numiţi lasi cei ce pleacă. Spuneţi mie, pleacă cineva de aici de BINE de-i faceţi laşi?? Pai haideţi oameni buni să rămânem aici pentru aceşti frumoşi şi scumpi conducători ,că oricine ar veni la putere BINE pentru NOI nu va fi, şi să (ne) ” creştem ” economia şi ţara, că ei îşi bat în continuare joc de noi. Haideţi să-i susţinem, să muncim pentru 6,700 lei care îti ajung de o chirie plus utilităţi şi un pic de mâncare că de haine nu putem vorbi, haideţi să facem rate la bănci ca să ne cumpărăm o casă, să creştem un copil. Haideţi să ne sacrificăm pe noi că altfel suntem laşi.

Nu mulţumesc! Eu una, mai stau niţel, o mai ajut uuuun pic dar apoi .. bye bye! Nu va fi roz, se va munci pe brânci dar măcar dau de civilizaţie, de un pic mai mult respect şi de ceva mai mulţi bani. Nu plec cu vise, speranţe chestii trestii, plec pentru că sigur va fi măcar un pic mai bine ,pentru că am deja 5 prieteni care sunt plecaţi şi le ştiu situaţia de ACUM iar de-ar fi rămas aici, n-aveau nici casă, nici maşină ci doar DATORII.Făceţi-mă laşă şi cum vreţi voi pentru simplul fapt că nu mai vreau să accept ce se întâmplă AICI! Să văd bătrâni care o viaţă întreagă şi-au cinstit ţara, au cotizat la stat iar acum li se tot taie din pensii. Să văd tineretul că stă şi moare de foame după 4 ani de facultate şi-un master pentru că nu găsesc de lucru? Dar mai ales pentru mine, să-i văd pe ai mei că la vârsta lor încă sunt NEVOIŢI să muncească? Să nu le pot DA eu tot ceea ce ei mi-au dat pentru că iau/dau de salarii mizere? Nu nu. Şi mă scuzaţi da` mai bine laşă pentru că zic pe faţă decât ipocrită!


Si-au lasat amprenta↓


This Article Has 53 Comments
  1. addicted says:

    @Lusio: Numai la noi e permis sa ajungi direct somer dupa o facultate si un master ca deh …
    @cristishady: Aici se dau diplomele pe banda rulanta , orice prost e in stare sa termine o facultate daca are ceva bani in buzunar sau nu neaparat. happy
    @Both: Messengeristilor, ma bucur ca v-am bagat cu subiectul asta in vorba LUNGA si nu pentru ” trafic ” ci pur si simplu. big grin

  2. cristishady says:

    La partea cu oameni pregatiti eram ironic, desi sunt multe facultati din care ies oameni cu adevarat pregatiti, majoritatea lor se termina daca o platesti. Am cazul uneia la mine in oras, daca ai platit facultatea, ai luat examenele. Si am mai vorbit cu studenti din alte orase, si se pare ca nu e singura..

Leave a Reply

Your email address will not be published.