Despre prietenie, despre gustul amar al dezamăgirilor, despre frumuseţea ei, despre … tot ce ţine de ea am putea vorbi secole. Pentru mine ea sfârşeşte acolo unde începe neîncrederea pentru că fără încredere nu mai poţi face nimic. Nu mai crezi nimic, şi nu pentru că nu vrei ci pentru că nu mai poţi iar pe viitor te ascunzi după scutul de protecţie de dragul inimii tale mult prea … rănită.
Cei care greşesc, cred că iertarea vine ca şi greşeala – SIMPLU şi REPEDE! Ca şi cum ne-am putea scoate inima din piept, am curăţa-o şi am pune-o înapoi şi brusc lucrurile revin la normal. De ar fi aşa simplu…
Da, adevăraţii prieteni sunt cei care stau alături de noi atunci când ni se întâmplă lucruri bune şi se bucură de victoriile noastre. Falşii prieteni apar în momentele grele, cu mutra plouata, „de solidaritate” cu noi, dar de fapt suferinţa noastră îi consolează pentru viaţa lor mizerabilă!!!! Trist ….
”Prietenii niciodată nu te tradează,numai persoanele pe care le credeai prietene.”
1. vezi ca ti-a scapat o pasarica… ai scris „solitaritate”, in loc de „solidaritate”
2. de aia eu am 1 singur prieten (pe bune)
3. ce-ati patit?
4. Frumoasa piesa scriitoriceasca
Mersi
Erau de fapt doua pasarici dar e bine ca doar una ai vazut.
Thanks ! Prieteni pe bune am in jur de 4 si-mi ajung si nu am patit nimic ACUM, sunt doar fripta bine … Ma tratez eu nu e bai. 
Exact. Si o relatie de iubire nu mai merge prea bine fara incredere.
Fara incredere, n-as putea vorbi liber cu un prieten. Iar daca nu pot discuta decat chestii gen vremea de afara si ce carti am citit, fara nimic de suflet…ce prietenie ar fi? Ar fi doar discutii intre simple cunostinte.
Asa este. Nu degeaba se spune ca comunicarea si increderea constituie baza oricarei relatii umane! Fara astea doua .. totul este cam degeaba.
E trist, e trist ca exista multi oameni care prefera sa raneasca, decat sa faca un bine, si nu sunt in scadere
Unii o fac involuntar, altii planuiesc sa te indeparteze – cea din urma mi se pare cea mai tampita modalitate, decat sa planuiesti asta, mai bine spui in fata DU-TE si gata.
Prietenia adevărată începe atunci când știi în ce privințe să ai încredere în prietenul tău și în ce privințe nu.
Să îți pui toată încrederea în cineva, să crezi că va face totul, oricând pentru tine, nu e prietenie sau iubire, e amăgire.
Un prieten adevărat cunoaște persoana de lângă el, apreciază ceea ce poate avea încredere în, acceptă ceea ce nu poate avea încredere în, și nu cere prietenului său ceea ce acesta nu poate oferi.
Iar când cunoști un om bine și știi în ce să ai încredere și ce nu, nu mai apare neîncrederea aia care te roade mereu și distruge uneori și cele mai frumoase lucruri.
Nu există om 100% de încredere; cu toții o dăm în bară la un moment dat. Altfel am fi perfecți… și nah… nu se poate. Bine… unii sunt de încredere în 99% din chestii și alții în 1%… dar noi cu mânuța noastră alegem oamenii din viața noastră.
Nu e nimeni perfect, nimic nu e perfect. Incredere totala nu pot avea decat in parinti, in restul nu mi-o pun.
Da, noi ni-i alegem si nu de fiecare data facem o alegere buna, descoperim pe parcurs daca a fost sau nu una buna.
Nu încape îndoială că fără încredere nu poți vorbi de relație. Este fundația. Fără fundație totul e în zadar.
Fara ea, degeaba suntem!
Hmmm… Aici e dificil. Ma tot gandesc cum sa formulez, da’ nu-mi iese. Am zis io de imparteala mea a oamenilor in prieteni, nesuferiti si necunoscuti. Eh, nu stiu exact din ce motiv – poate din cauza ca n-am cine stie ce asteptari, poate din cauza ca-s ceva gen carte deschisa pentru ei – nu-mi amintesc de cine stie ce dezamagiri mari…
Nu ai asteptari nu ai parte de dezamagiri. Uite, d-aia ma incapatanez eu acum sa nu mai astept nimic dar sa ma astept de la orice.