Entuziasm electrizant

De fiecare dată când sunt cu un picior în groapă decid să-mi acord câteva zile mie, doar mie pentru a fi tristă, a-mi plânge de milă ca apoi să-l trag cu putere, să-l șterg de praf, să ridic capul sus și să-mi văd țopăind de drum. Țopăind îmi vin și rezolvările, țopăind îmi revine și starea aia cu care pe mulți i-aș obișnuit , stare de energie electrizantă! Așa sunt eu, așa am fost mereu, așa mă știu toți cei apropiați , cad – rămân câteva zile – mă ridic și-o iau de la capăt cu tupeul în mână stângă și atitudinea pozitivă în mână dreaptă.

Când ești jos nu te poate ridica nimeni, nici cu o mână întinsă, nici cu o vorbă, doar TU te poți ridica și-o faci în cel mai sigur mod, de cele mai adânci răni doar TU te poți vindeca și le vindeci pentru totdeauna!! Ca să fii bine psihic tu cu tine trebuie să lucrezi …

Ne comportăm de parcă luxul şi bogăţiile ar fi scopul major în viaţă, când de fapt tot ceea ce avem nevoie pentru a fi fericiţi este ceva care să ne entuziasmeze! “

Voi cum vă cultivaţi entuziasmul?


Si-au lasat amprenta↓


This Article Has 17 Comments
  1. NightOn says:

    Este foarte important să ne acordăm timp în momente mai grele deoarece așa vin și soluțiile cele mai bune. Dacă ne grăbim, facem totul sub stress nu iese nimic bun.

  2. Mihaela says:

    Eu cand sunt suparata nici nu-mi place sa impartasesc ceea ce ma framanta cu altii. Prefer sa stau eu cu mine, sa ma linistesc, sa treaca o noapte, sa mai uit sau sa gasesc rezolvari la probleme.

    • addicted says:

      Nici mie pe moment nu-mi vine sa impartasesc dar apoi celor cu adevarat interesati si importanti le zic, poate cine stie!? Vin ei cu idei ce mie nu-mi trec prin cap pentru rezolvarea problemelor ..

  3. Roscata says:

    Si eu sunt exact ca si tine big grintongue

  4. Max Peter says:

    E mai greu să te ridici singur, dar aşa ceva face sufletului mult mai mult bine. Pentru că îţi întăreşte încrederea în forţele proprii.

  5. vacitim says:

    Am oamenii mei ca sa zic asa laughing) Prietenii mei se ocupa de asta de fiecare data happy Sunt clar un om norocos big grin

  6. […] ora pranzului, asa ca vacitim va invita la masa. Va astept in numar cat mai mare si cat mai flamanzi si […]

  7. Baby R. says:

    Dispar…si sunt muta.

  8. Diana says:

    Făcând lucrurile care îmi plac… de aici poate vine o mică reușită și entuziasmul.
    Mă rog, cel cultivat de mine, că oricum principala sursă de entuziasm rămân oamenii dragi.

  9. Creve says:

    Dar să știi că cineva e acolo lângă tine și te susține cum poate te ajută să îți revii mai repede tongue

  10. […] Din punctul in care indepartam frustrarile, grijile, disperarile si furia aceste putem planta lucruri pozitive. Abia atunci putem incepe sa plantam seminte pentru ganduri pozitive. Este nevoie de foarte putina […]

Leave a Reply

Your email address will not be published.