E trist sa vezi ca oamenii sunt atat de preocupati de EI, de ceea ce li se intampla LOR incat uita de cei din jur, uita sa intrebe de le e bine, le e rau, uita sa intrebe DE CE le e/sunt asa… uita uita, si majoritatea care uita se numesc prieteni, din pacate. Sunt multi ce-au fost obisnuiti prost, s-au obisnuit sa fie intrebati doar ei de sanatate, s-au obisnuit sa aiba ei un umar pe care sa planga, s-au obisnuit atat de tare cu egoismul incat nu mai ofera ce primesc. Personal sunt satula de ” le am si eu pe ale mele, trec si eu prin multe „,ihim…
Eu trec peste ori de cate ori observ ca mai aproape-mi sunt strainii…. Imi sunt aproape fara sa-i chem, ma simt fara sa le zic si-ntreaba DE CE!?
like…all the time bine, de aici si cretinatatea aparuta in momentul in care cineva chiar incearca sa isi dea o mana de ajutor
Ajungi sa te porti ciudat sau chiar nasol cand cineva iti intinde o mana.
*imi
De o viaţă întind mâna spre a-mi oferi ajutorul cerut şi necerut. Eu mă simt bine aşa, fiindcă asta sunt eu, dar ştii cum îmi spun prietenii? Nu ghiceşti. Îţi spun eu: „fraiera de serviciu” sau „fraiera cu diplomă”. Au fost oameni care mi+au mulţumit ani de+arândul şi care scot cu respect şi azi pălăria când mă întâlnesc, dar au fost şi persoane care nu numai că mi-au întors spatele, dar au încercat să-mi facă rău. Nu le port pică şi nici nu-mi pare rău că i-am ajutat fiindcă am făcut-o pentru că aşa m-am simţit eu bine. Ba chiar îi înţeleg: în micimea lor, cu puţinele valenţe sufleteşti pe care le aveau nu au putut să accepte gândul că cineva este mai bun ca ei. Imi este milă de ei şi atât. Nu vor simţi niciodată bucuria de a şti cum este când faci un bine fără să fi fost cerut, fără să aştepti vreo recompensă afară de liniştea sufletească, împăcarea pe care o dă astfel de gesturi.
Bine si impacata ma simt si eu cand ofer ajutorul dar sunt momente in care imi doresc sa primesc ce ofer, imi doresc sa fie acolo cineva cand am mai mare nevoie. Nu de putine ori fix cand am avut nevoie nu a fost nimeni din cei la care ma asteptam si m-au uimit…. strainii. Naiva inca sunt si eu pentru ca trec peste prea multe, prea usor, ca dau prea multe sanse si pt.ca nu stiu sa spun NU…
no, asa sunt unii oamenii. pe zi ce trece observ ca tot mai multi uita de unde au plecat si cum erau candva. asa e omul…
Asa este, din pacate dar ce poti face?Ori treci peste situatie ,ori treci peste ei.
Și totuși, oamenii nici măcar de ei nu sunt preocupați… Sunt preocupați de tot ceea ce este la exterior și se pierd pe acolo…
Sa stii ca multi sunt, sunt plin de egoism si se preocupa de ei si doar de ei, cel putin cei din jurul meu. Daca ceva ii apasa si in acelasi timp te apasa si pe tine, poti astepta mult si bine sa primesti un semn, o incurajare pt.ca sunt prea preocupati de ceea ce li se intampla LOR insa tu de foarte multe ori lasi ceea ce ai tu si le esti aproape…
Cam peste tot sunt oameni şi oameni… Ai să vezi că vei mai descoperi comportamente cu care nu te-ai întâlnit şi de aici încolo. Chiar te rog să ţii minte asta.
Stiu ca voi mai da peste astfel de oameni in viitor insa chiar de stiu au acelasi impact.
De acord cu tine și eu simt uneori asta , de fapt de multe ori m-au ajutat oameni de la care m-as fi așteptat cel mai putin .. necondiționat.. ciudat ..
Stiu cat de ciudata e treaba. Ramai foarte mirat cand vezi ca cine nu te asteptai sare sa te ajute fara sa astepte nimic in schimb..
Probabil persoanele foarte apropiate tie te stiu ca fiind atat de puternica, incat poti trece peste orice fara sa fii marcata. Se gandesc ca faci fata la orice si fara ajutorul lor, de-asta tind sa isi concentreze toaaata atentia ( si uneori o vor si pe a ta ) asupra LOR.
Nu-s atat de puternica pe cat arat, sunt precum un clovn, cu zambetul larg dar cu sufletul trist, cand se napustesc toate asupra mea iar cei care pretind ca ma cunosc ar trebui sa fie constienti de faptul ca am nevoie de ajutor moral.