Decembrie

Oricât de greu ar fi fost anul care se încheie, odată cu venirea lunii decembrie simțim parcă o adiere de entuziasm și o senzație de fericire, ce uneori pare nejustificată de realitatea vieții cotidiene. Sunt ferm convinsă că sărbătorile de iarnă sunt un exercițiu de bucurie și iubire, de generozitate și speranța. Acum, ne gândim mai mult că oricând la familie, la cămin și la oamenii pe care îi iubim. Vrem să fim siguri că fiecare dintre ei va fi fericit și că va primi în dar tot ce și-a dorit. Și facem tot ce ne stă în putință să le aducem bucurie!

Nu fiți melancolici, nu stricați frumusețea anotimpului doar pt.că nu aveţi o pereche, toate se întâmplă la timpul lor şi credeţi-mă că am habar despre ce vorbesc. Acum câtiva ani am avut parte de cel mai dezastros Crăciun, am mers pentru prima dată în picioarele goale prin zăpadă, nu de plăcere…. În fine, am trecut peste asta şi peste multe altele in iarna respectivă şi tot mi-am ţinut zâmbetul pe faţă! Mi-am acoperit atât ranile fizice cât şi rănile psihice cu ajutorul oamenilor de VALOARE din jurul meu iar mai apoi, cu ajutorul LUI!

Gândiți-vă că aveți mai multe decât vă puteți imagina. Aveți la cine merge ACASĂ, aveți cu cine sta la masa de Crăciun, aveți o FAMILIE, aveți PRIETENI, aveți ce mulți din jur și-ar dori să aibă! Nu vă plângeți de neajunsuri și BUCURAȚI-VĂ de puținul ce-l aveți pentru a nu primi o palmă de Sus și al pierde din cauza nerecunoștinței.

” Eram trist pentru că nu aveam pantofi dar am întâlnit pe cineva care nu avea picioare…. „

Pentru voi ce înseamnă luna Decembrie?


Si-au lasat amprenta↓


This Article Has 17 Comments
  1. Rox spune:

    pentru mine inseamna prilej de stres! sincer…

  2. Rox spune:

    bani, alergatura, toata lumea vrea o gramada de chestii, nimic nu e in regula, nimic nu multumeste… vrem sa fim mai buni, dar tot restul anului ce am facut? in mai de ce nu putem sa ne bucuram ca e mai si e cald si frumos afara? de ce nu putem sa spunem „te iubesc!” si in alte zile decat de sarbatoare? de ce trebuie sa am motiv ca e craiun, sau paste sau ziua cuiva sa fac un cadou? Nu stiu! pur si simplu a devenit o chestie lipsita de valoare, extrem de tavalita si comerciala. Lumea sa imprumuta ca sa aiba ce pune pe masa, dar iaca….facem masa, ne petrecem rev-ul etc. Nu stiu, pur si simplu1 abia astept sa treaca!

    • addicted spune:

      Pai astea nu se aplica pentru toata lumea, pe cei care fac astea fix acum nu-i lua in seama… Pentru mine e doar o perioada de vacanta in care-mi vad parintii, in care-s din nou aproape de tot familionul ,in care ii smotocesc ce e drept ceva mai mult ca de obicei, insa nici in restul anului nu le lipsesc cadourile si iubareala.
      Imi pare rau ca privesti asa perioada asta, pentru mine e cea mai frumoasa perioada in care nu-mi pasa nici cat trebuie sa muncesc pt.cadouri, nici de aglomeratie si iau frumosul din vacanta, din sarbatori etc.

  3. Mihaela spune:

    Eu ador luna asta. Sper sa vina si zapada dar nu chiar acum, ca mai am de rezolvat ceva cu masina (nu cauciucuri, trb sa o duc in service) . Nu prea astept cu bucurie aglomeratia din magazine, dar merita oboseala pentru seara deosebita de 24, pentru zilele de Craciun, cu atmosfera speciala. happy
    Frumos articol apropo! happy

    • addicted spune:

      Multumesc! Zapada va veni si ea cu siguranta pentru ca multi o asteapta si nu cred ca-i place sa ne dezamageasca tongue
      De aglomeratie nu sunt nici eu incantata, voi apuca sa fac cumparaturile abia pe 22 cand revin de acasa si imi imaginez ca va fi teroare insa strang din dinti si trec peste gandindu-ma la ce ma asteapta de Craciun! big grin

  4. NightOn spune:

    Bucurie alături de cei dragi, armonie, pace interioară, o (re)analizare mai amănunțită a propriei persoane, stabilirea priorităților și eliminarea a tot ce este în plus/nefolositor (pe plan personal/spiritual). Chiar dacă perioada asta pare ceva mai aglomerată și plină de chestii stresante, aleg tot ce cred că îmi este benefic și las restul să treacă pe lângă mine. E ceva de genul „me time” care se extinde pe 2-3 luni laughing. Eu știu că tu înțelegi perfect ceea ce spun.

  5. Diana spune:

    Pentru mine înseamnă primele zăpezi…
    Adică asta e strict anotimpului.

    Indirect îmi aduc și bucuria revederii cu cei dragi, dar asta nu ține de decembrie, ci de faptul că atunci sunt libere, vacanțe… nu pot să primesc zilele libere în altă lună. laughing

    • addicted spune:

      Oooook, de ce nu poti primi in alte luni?

      • Diana spune:

        Păi nu pot să mă duc să zic: „Știți zilele alea de Crăciun, de Paște, 1 decembrie și alte sărbători legale? Eu vin atunci, dar dați-mi liber în orice altă zi din an nu vreau eu.” Adică o dată, se poate face o excepție. Dar nu cu toate.
        Așa concediu, pot să îmi iau oricând, dar când se lipește de sărbători legale e mai bine… am mai mult timp, să îmi tihnească și odihna, și statul la mama.

  6. Peter spune:

    Eu nu ştiu când a trecut anul acesta…

Dă-i un răspuns lui Peter Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *