Amuzament: Povestea omului

Nu stiu cati dintre voi vor citi intreaga amuzanta povestioara dar cei care o vor face se vor amuza crunt:

In ziua 8-a, Dumnezeu Prea Sfantul,
Care-a facut si cerul si pamantul,
Cu soare, flori, lumina, vant si ceata,
Sa-Si incunune aceasta opera mareata,
A strans vietuitoarele-n gradina,
De la ihtiozaur la jivina…
Si om si leu si flutur si magar
Si elefant, mamut si jaguar,
Hipopotam, furnica, zebra, miel,
Lacusta, armasar si porumbel;
Si aratandu-li-se lor, de sus,
A pogorat si omului i-a spus:
– Tu, Omule, micuta Mea insecta,
Esti creatiunea Mea cea mai perfecta,

De-aceea tu esti harazit, anume,
Sa stapanesti de acum intreaga lume!
Ocean si mare, camp si deal si vale
Cu-ntregul nimb de fiori si de minuni,
Si-n toate ale tale!…
Vei spinteca vazduhuri si genuni
Cu transatlantice si cuirasate
Si te vei bucura, iubitul meu, de toate:
Fecioare cu ochi plini de primaveri,
Ti-or procura din amfore, placeri
Si vin si fructe, nopti cu mii de stele
Si paji cu-aripi de vis si peruzele.
Biruitor, a tot ce te-nconjoara,
Vei cuceri a lumilor comoara,
Tronind ca un titan printre titani…
Si vei trai-n total: 30 de ani.
– 30 de ani?, raspunse Omul, vai!
Pentru atatea bunuri care-mi dai:
Comori de vis, de basm si de festin,
Eu cred, marite Doamne, ca-i putin!
Ma faci stapan pe-o lume de povesti
Si cand sa-i sorb nectarul, ma jertfesti…
Atatea bucurii si-atat senin…
E prea putin, Stapanul meu divin!
– O fi! Dar mai asteapta, zise ‘Naltul,
Am sa-ti mai dau din ce iau de la altul!
Rotindu-si bland privirea in careu,
Spre Bou se-ndrepta bunul Dumnezeu
Si-i zise: Tu, pentru ca esti Bou, atunci,
Ti-am harazit cele mai grele munci:
Sa tragi la jug, o viata de durere,
Sa suferi umilintele-n tacere.
Cu creierul, tu, sa nu poti gandi,
Cu limba ta cea lunga sa nu poti vorbi,
Sa nu te-mbie nici soarele, nici luna,
S-ai ochii plini de lacrimi, totdeauna.
Nicicand sa te-odihneasca dimineata,
Sa ragi, sa rumegi iarba, ne-ncetat
Si ca sa-ti fie viata si mai grea,
Tu, Boule, sa fii incornorat!
In suferinta crancena si muta,
Ca orice Bou, trai-vei, ani, o suta!
– E prea mult, Doamne! Pentru-atata jale,
Prea mare-i harul bunatatii Tale!
Raspunse bietul bou, plin de suspine.
Mai ia din ei si te-oi slavi in veci…-
Bine – exclama Dumnezeu – prea bine:
Da-i Omului, din ei, vreo 20!
– Ham-ham! se auzi din balarii,
Iar Domnul catre caine, rar, vorbi:-
Tu, caine, iata, cat ai sa traiesti,
Sa dai din coada si sa lingusesti,
Sa stai in doua labe, tu vei stii
Si credincios stapanului sa fii!
Sa marai si sa musti pentr-un ciolan
Si egoist, banuitor, viclean
Sa latri catre luna, aiurit,
Sa lingi nuiaua care te-a lovit.
Tinut de unii-n puf, de altii-n lant,
Sa fii si politist si comediant,
Sa urli si sa-ti furi codrul de paine…
Si sa mori singur, sigur ca un caine.
Si astfel printre javre si dusmani
Sa-ti duci intreaga viata 40 de ani!
– Ham-ham! (raspunse cainele Grivei),
E prea mult Doamne, zau, mai ia din ei!
– Bine, iti iau, ii zise Domnul. Treci…
Si Omului mai da-i vreo 20!
Veni la rand maimuta din poveste…
Vazand-o cat de sugubeata este,
Eternul Domn al Zarilor si-al Humii
I-a zis: Tu ai sa fii de rasul lumii.
In petice si cu vopsea pe fata,
Vei dantui la circ ca o paiata.
Vei face tumbe-n cerc pe trambuline,
Sa-si bata joc copiii toti de tine.
Zurlie sa te cateri, sa faci saltul
Si sa te arunci dintr-un copac in altul.
Sa joci, sa cazi in cap si in picioare
Si dosul sa-l arati la fiecare…
Te vei hrani cu ierburi si castani
Si-ai sa traiesti… vreo 40 de ani!
– E prea mult, Doamne, si-s atat de mica!…
A zis maimuta, cu miscari zevzece…
– De ti se pare ca-i prea mult, maimuta,
Din anii tai da-i Omului vreo zece!..
Asa ca Omul nostru, cum va spui,
Traieste cei 30 de ani ai lui,
Cei mai frumosi, cu visul si avantul
Cu care l-a invrednicit Prea Sfantul.
Iubeste, inalta imnuri catre soare,
Femei si vin si flori si sarbatoare.
Se-mbata de succes si de noroc,
Se-avanta-n vraja culmilor de foc,
Traindu-si, dupa cum ii fuse scris,
30 de ani de cantec si de vis…
Pe urma-ncepe, lucrul nu e nou,
Sa isi traiasca anii cei de Bou…
Se-nsoara, un indiciu capital
C-a si intrat in regnul animal.
Face copii si-n pragul diminetii
Trage amar la jugul greu al vietii,
Se indarjeste lumea s-o rastoarne…
Si ca tot boul, poarta-ades si coarne.
Dupa 50 de ani, de azi pe maine,
Devine rau si latra ca un caine…
Viclean si egoist si infidel,
I se tot pare ca ai ceva cu el.
Te maraie cu anasana,
Te linguseste-apoi si-ti pupa mana.
Si banuie, din toate cate-i spui,
Ca vrei sa te infrupti din ce-i al lui.
Devine, din dinam, degringolada
Si, ca un caine, da si el din coada.
Apoi incepe, bietul gagauta,
Sa isi traiasca anii de maimuta.
Se-mputineaza-n trup, incarunteste.
Ar vrea sa zburde, dar se’mpleticeste.
Se incovoie, jalnic, ca o dramba,
Face figuri frivole si se stramba,
Din solduri ii atarna carnuri vechi.
Ii creste par pe nas si in urechi.
Ii iese-un neg, devine surd si chel
Si cei mai tineri isi bat joc de el.
Copiii chicotesc cu el in cor
Si multi soptesc c-a dat in mintea lor…
Pana-ntr-o zi, cu membrele inerte,
Inchide ochii… Dumnezeu sa-l ierte!
Asa ca, daca judeci o lecuta,
Te nasti un inger blond si mori maimuta…

via mail


Si-au lasat amprenta↓


This Article Has 5 Comments
  1. Aniela Deby says:

    Mamă că lungă mai îilaughing

  2. vienela says:

    Concluzie zguduitoare. laughing

  3. gel de dus says:

    gel de dus…

    […]Amuzament: Povestea omului | touchofadream.ro[…]…

  4. Anonymous says:

    principate romane in timpul domniilor fanariote. Regim politic impus, caruia apoi I-a urmat perioada. Comicul din O scrisoare pierduta Comicul -categorie estetica presupunand situatii care provoaca rasul printr-o disproportie , prin contrastul dintre esenta si centrale termice aparenta, dintre efort si centrale termice rezultatele lui , dintre viu si centrale termice mecanic , dintre scopuri si centrale termice mijloace. -provoaca

Leave a Reply

Your email address will not be published.