Nu demult spuneam ca viata noastra e alcatuita din asteptari, asteptam un tren care poate veni sau nu… Daca trenul gareaza pe al nostru peron si avem sansa de a urca in el avem parte de o adevarata aventura. Intalnim oameni si oameni, mai mult sau mai putin importanti/dragi/compatibili.
Marele mister al calatoriei este ca nu stim cand vom cobora definitiv din tren si nici cand vor cobora cei ce calatoresc alaturi de noi. Despartirea de cativa prieteni pe care i-am intalnit in timpul calatoriei, va fi dureroasa. Va fi intristator sa-i las singuri pe cei mai dragi mie. Dar am speranta ca odata si odata va veni gara centrala, si am senzatia, ca am sa-i vad sosind, cu bagaje pe care inca nu le-au avut atunci cand au urcat in tren.…
Mi-as dori pe unii sa ii mai revad si eu, pe cei pe care i-am lasat intr-o gara anume
Poate trenul lor va ajunge in starea in care esti acum sau poate trenul in care vei vrea sa te urci te va duce unde sunt.
Eu inca sunt in tren imi place sa calatoresc
Pai e bine asa, dai peste multe persoane dar despartirea de ele nu e dureroasa?
Depinde cat de tare te atasezi
eu nu o fac deci nu e dureroasa
Nu stiu ce sa zic, sa nu te doara e sanatos dar cum traiesti fericirea fara sa stii ce e durerea?