Lucruri din anii 1500

Obisnuim sa ne plangem de orice, din orice insa uitam cum era “pe vremea bunicilor”. Uite, pentru cei care se plang zilnic ca, de exemplu, nu au avut jumatate de ora apa calda iata cateva lucruri din anii 1500.

Stiati ca

Majoritatea oamenilor se casatoreau in iunie deoarece isi faceau baia anuala in mai si inca mai miroseau cat de cat bine in iunie. Totusi, miresele aveau cu ele un buchet de flori pentru a acoperi eventualul miros. De aici vine obiceiul de a avea un buchet la nunta.

Baia consta intr-o singura cada mare plina cu apa fierbinte. Barbatul casei avea privilegiul de a se spala in apa curata, apoi fiii si restul barbatilor din casa, urmati de femei si in final copiii – ultimii fiind bebelusii. Intre timp, apa devenea atat de murdara incat era posibil sa pierzi pe cineva in ea. De unde si zicala: “Don’t throw the baby out with the bath water” (“Nu arunca si copilul odata cu apa de baie” ).

Casele aveau acoperisuri inalte si pufoase de stuf (paie groase), fara lemn dedesubt. Era singurul loc unde animalele se puteau incalzi, asa ca toti cainii, pisicile si alte fiinte mici (sobolani, ganganii) stateau acolo. Cand ploua devenea murdar si alunecos si uneori animalele alunecau si cadeau de pe acoperis. De unde zicala: “It’s raining cats and dogs” (“Ploua cu caini si pisici” ).

Nimic nu impiedica ceva sa cada in casa. Asta era o mare problema in dormitor, unde gandaci si alte lucruri puteau murdari patul. Deci, un pat cu stalpi si un cearsaf pus deasupra oferea ceva protectie. Asa au aparut paturile cu baldachin.

Cei bogati aveau podele de ardezie care deveneau alunecoase cand se udau pe timpul iernii, asa ca imprastiau paie (“thresh” – resturi de la treierat) pe jos ca sa poata merge. Cu timpul, pana in primavara, paiele se tot adunau pana cand alunecau afara cand se deschidea usa. Astfel s-a proptit o bucata de lemn la intrare. Asa a aparut pragul (in engleza se numeste “threshold”, care vine de la “thresh” si hold” – a tine, a opri ).

Pe atunci se gatea intr-un ceaun mare care atarna intotdeauna in bucatarie deasupra focului. In fiecare zi se aprindea focul si se adaugau ingrediente in ceaun. Oamenii mancau in general legume si foarte putin, sau deloc, carne. Consumau din amestec (tocana, mancare inabusita) la cina si lasau restul in oala sa se raceasca peste noapte, adaugand altceva peste ele a doua zi. Uneori mancarea avea in ea resturi destul de vechi. De unde rima: “Peas porridge hot, peas porridge cold, peas porridge in the pot nine days old” (“Terci de mazare fierbinte, terci de mazare rece, terci de mazare in oala vechi de noua zile” ).

Uneori faceau rost de carne de porc, ceea ce ii facea sa se simta destul de speciali. Cand aveau musafiri, atarnau sunca de tavan ca sa se dea mari. Era semn de bogatie ca un barbat “could bring home the bacon” (“era in stare sa aduca sunca acasa” ). Taiau putina ca sa imparta oaspetilor si apoi stateau toti in jurul mesei si “chewed the fat” (“mestecau grasimea” ).

Painea era impartita conform statusului. Muncitorii luau partea arsa de pe fundul painii, familia lua mijlocul si musafirii partea de sus (“upper crust” ).

Cani de plumb erau folosite pentru a bea bere si whisky. Combinatia asta de obicei dobora un om in cateva zile. Cineva care trecea pe drum ii putea lua drept morti si ii pregatea de inmormantare. Erau intinsi pe masa din bucatarie vreo doua zile, in timp ce familia adunata in jur manca, bea si astepta sa vada daca se trezesc. Asa a aparut obiceiul de “priveghi”, care in engleza se traduce “wake” (“to wake up” – “a se trezi” ).

Anglia este o tara veche si mica, asa ca oamenii incepusera sa ramana fara locuri de ingropat. Asa ca dezgropau cosciuge si duceau oasele la o “casa-de-oase” (“bone-house” ) si refoloseau mormintele. Cand au deschis acele sicrie au observat ca unul din 25 aveau urme de zgarieturi pe dinauntru si au realizat ca unii din acei oameni au fost ingropati de vii. Asa ca s-au gandit ca de atunci incolo prinda o sfoara de incheietura mainii mortului care sa treaca prin acoperisul sicriului si prin pamant la suprafata si sa lege de ea un clopotel. Cineva a stat de atunci noaptea in cimitir (asa a fost inventata “graveyard shift” – “tura de noapte” ) sa asculte clopoteii; astfel, oamenii vii erau “salvati de clopotel” (“saved by the bell” ) mai fiind numit “soneria mortului” ( “dead ringer” ).


Si-au lasat amprenta↓


This Article Has 9 Comments
  1. javra says:

    Frumoasă postare!

  2. Alexandra says:

    MI-a plăcut mult de tot postarea asta! A fost interesant să aflu din ce cauză au apărut, de fapt, anumite obiecte şi obiceiuri. Nu mi-ar fi trecut prin cap, de la sine, să le caut originea… Mulţumesc! big grin

    • addicted says:

      Pe mine ma bucura faptul ca le cititi si le gasiti interesante! happy De regula astfel de postari nu prezinta interes dar daca scrii 3 lulele 3 surcele imediat gasesti reactii. oh go on

  3. miha.ela says:

    Eu citesc, ca si cum citesc sau rasfoiesc carti. Am observat ca unii nu citesc nici macar din comentarii, probabil pe mine ma face asta curioasa. De cand am inceput sa citesc articolul barbat’miu a zis ca e vorba de Anglia. Da citesc cu voce tare uneori/deseori cand e acasa. happy

    • addicted says:

      La fel si eu citesc. De multe ori citesc si impart cu cei din jur ceea ce citesc dar nu comentez, raman cu informatiile si ma abtin sa comentez daca e deja totul spus sau ceea ce am in cap in comentarii deja s-a spus.
      Eu ma bucur sa stiu ca cititi si considerati anumite articole interesante/folositoare!

  4. Loryloo says:

    Oh! Din ce obicei groaznic s-a nascut traditia buchetului de mireasa!!
    Mie imi place Anglia, imi place orice legat de epoci trecute, dar adevarul e ca sunt atatea lucruri urate si murdare la mijloc, incat pe buna dreptate trebuie sa spunem Slava Domnului ca ne-am nascut in alte vremuri happy Si inca Dumnezeu stie cum vom parea noi altora peste vreo 500 de ani!

Leave a Reply

Your email address will not be published.