Lumânările parfumate – pericol pentru sănătate!?

Lumânările parfumate sunt la fel de toxice ca şi ţigările!?

Fiind o împătimită a beţigaşelor şi lumânărilor parfumate am rămas perplex când am citit ştirea. Se pare că : ” cercetările au arătat faptul că unele lumânări parfumate emană un fum la fel de toxic pentru organism ca şi cel de ţigară. Potrivit specialiştilor, deoarece lumânările sunt aprinse în camere mici şi neaerisite, precum băile, chimicalele împrăştiate în încăpere rămân acolo, putând creşte riscul de astm, eczeme şi alte probleme ale pielii. În această categorie nu intră lumânările care au la bază ceara de albine sau soia, ci cele care sunt mult mai ieftine ne afectează grav sănătatea.

Pentru a ajunge la această concluzie, specialiştii americani au ars în laborator mai multe lumânări, observând astfel că printre chimicalele eliberate s-au aflat, în cantităţi mari, substanţe cancerigene sau care determină apariţia atacurilor de astm, cum ar fi benzenul şi toluenul.

Cercetătorii spun că aceste obiecte nu ne pun sănătatea în pericol numai atunci când ele ard, ci şi după ce sunt stinse. Odată ce o lumânare a fost aprinsă, particulele arse pot rămâne în aer timp de câteva ore. Uneori,funinginea emanată de lumânări poate conţine zinc, cositor, plumb şi cadmiu, substanţe dăunătoare organismului. ” zice Gândul.

Personal zic clar şi răspicat: de lumânările cu parfum subtil de cafea nu mă las! Că tot veni vorba de addiction… pe voi ce parfum vă încântă?


Si-au lasat amprenta↓


This Article Has 24 Comments
  1. NightOn spune:

    Eu nu cred treaba asta drept pentru care voi continua să le folosesc exact cum am făcut-o și până acum, adică zilnic.

  2. Mihaela spune:

    Eu oricum nu prea folosesc lumanari parfumate. Nici o aroma preferata n-am. happy

  3. Torden spune:

    Lasa-i incolo de „specialisti”… astia spun ca lumanarile parfumate sunt toxice, altii au spus ca usturoiul e cancerigen… pana la urma se vor gasi unii care sa spuna ca viata insasi e toxica…
    …o esenta preferata?…mmm… nu mai stiu. A trecut multa vreme…

  4. În laminorul verii « Gabriela Elena spune:

    […]  Să aveţi o vară frumoasă! Eu deocamdată mă “delectez” cu admiterea! […]

  5. Diana spune:

    Alea artificiale din comerț mă mir că nu provoacă efecte mai grave.

    Pentru că oamenii nu se interesează de calitate… sunt lumânări făcute 100% din ceară și uleiuri esențiale care nu au nimic… dar cele mai ieftine și cumpărate nici 10% ceară nu cred că mai au în ele… doldola de chimicale toate.

    Eu m-am orientat la capitolul ăsta spre natural… pentru că fără să știu astea, la alea ultra-comercializate, chiar îmi făcea rău fumul. Chiar nu știu de ce își pune cineva speranțe, de exemplu, în lumânări la 30 de lei punga sau bețigașe de 2 sau 10 lei cutia.
    Dai un ban, dar face.

  6. Aceasta chiar ca este o informatie nu numai interesanta dar si utila.
    De mult timp incerc sa citesc cat mai multe despre produsele pe care le folosesc si posibilele efecte secundare ale acestora.
    Caut sa fie totul cat se poate de natural. happy

  7. Nice spune:

    Nici eu nu le folosesc. Niciodata. Nici betigase si nici lumanari. Cum ziceam si cu alte ocazii, nu sunt chiar atat de romantica… laughing

  8. Roscata spune:

    Am o foarte mare colectie de lumanari parfumate dar nu le aprind. Am doar ulei parfumat pe care il ard, din cand in cand. Vanilia este preferata mea.

  9. Roscata spune:

    PAI, tie nu iti place? Ce iti place tie?

  10. Roscata spune:

    Nu putem fi nici indigotongue asa ca tongue

Dă-i un răspuns lui addicted Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *