Capcana amintirilor

  Mă întreb, totuşi, de nu cumva amintirile ajung să fie o capcană.

Mai devreme sau mai târziu, am sfârşi prin a obosi să descoperim mereu că nu mai suntem ce-am fost… Nu pot găsi în ele decât cauze, explicaţii. Or, eu aş avea nevoie de altceva. Într-un deşert, probabil, nu te uiţi în urmă. Ce să vezi? Vântul ţi-a şters, deja, urmele. Privirea caută, stăruitor, orizontul, în faţă, unde, pe nisipul fierbinte, tremură o nălucire care te poate stimula să speri. Un pustiu nu e niciodată fals. El minte doar pentru a te încuraja să mergi mai departe, ceea ce face din amăgire ceva vital….

Octavian Paler


Si-au lasat amprenta↓


This Article Has 8 Comments
  1. Cris-Mary spune:

    crying trist ..si parca adevarat sad

  2. cafeauata spune:

    Si totusi… Sunt momente in viata cand doar amintirile ne ajuta sa mergem mai departe. Ce am fi noi, oamenii, fara ele?

Dă-i un răspuns lui cafeauata Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *