Mă întreb, totuşi, de nu cumva amintirile ajung să fie o capcană.
Mai devreme sau mai târziu, am sfârşi prin a obosi să descoperim mereu că nu mai suntem ce-am fost… Nu pot găsi în ele decât cauze, explicaţii. Or, eu aş avea nevoie de altceva. Într-un deşert, probabil, nu te uiţi în urmă. Ce să vezi? Vântul ţi-a şters, deja, urmele. Privirea caută, stăruitor, orizontul, în faţă, unde, pe nisipul fierbinte, tremură o nălucire care te poate stimula să speri. Un pustiu nu e niciodată fals. El minte doar pentru a te încuraja să mergi mai departe, ceea ce face din amăgire ceva vital….
Octavian Paler
trist ..si parca adevarat
Parca rupt din realitate.
Parca scris pentru mine…
Hai ca si pt mine,plangem amandoua la o cana de cafea?
Doar sa avem grija sa nu plangem IN cafea, ca o stricam.
Nu nu, bate peste gura…dar sa nu faci risipa de cafea.
Si totusi… Sunt momente in viata cand doar amintirile ne ajuta sa mergem mai departe. Ce am fi noi, oamenii, fara ele?
Depinde si de amintiri,sunt multe ce te tin ancorat in trecut.