De ce tipa oamenii unii la altii?

Într-o zi, un profesor înţelept puse următoarea întrebare discipolilor săi:
– De ce ţipă oamenii când sunt supăraţi?
– Ţipăm deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei.
– Dar de ce să ţipi atunci când cealaltă persoană e chiar lângă tine? întrebă din nou înteleptul.
– Păi, ţipăm ca să fim siguri că celălalt ne aude, încercă un alt discipol.
Maestrul întrebă din nou:
– Totuşi, nu s-ar putea să vorbim mai încet, cu voce joasă?
Nici unul dintre răspunsurile primite nu-l mulţumi pe înţelept. Atunci el îi lămuri:
– Ştiţi de ce ţipăm unul la altul când suntem supăraţi? Adevărul e că, atunci când două persoane se ceartă, inimile lor se distanţează foarte mult. Pentru a acoperi această distanţă, ei trebuie să strige ca să se poată auzi unul pe celălalt. Cu cât sunt mai supăraţi, cu atât mai tare trebuie să strige din cauza distanţei şi mai mari.

Pe de altă parte, ce se petrece atunci când două fiinţe sunt îndrăgostite? Ele nu ţipă deloc. Vorbesc încetişor,suav. De ce? Fiindcă inimile lor sunt foarte apropiate. Distanţa dintre ele este foarte mică. Uneori, inimile lor sunt atât de aproape, că nici nu mai vorbesc, doar şoptesc, murmură. Iar atunci când iubirea e şi mai intensă, nu mai e nevoie nici măcar să şoptească, ajunge doar să se privească şi inimile lor se înţeleg. Asta se petrece atunci când două fiinţe care se iubesc, au inimile apropiate.

În final, înţeleptul concluzionă, zicând:

– Când discutaţi, nu lăsaţi ca inimile voastre să se separe una de cealaltă, nu rostiţi cuvinte care să vă îndepărteze şi mai mult, căci va veni o zi în care distanţa va fi atât de mare, încât inimile voastre nu vor mai găsi drumul de întoarcere.


Si-au lasat amprenta↓


This Article Has 8 Comments
  1. Minnie spune:

    Dupa o cearta împacarea este cea mai dulce dar precis ce a zis profesorul. nu lasati sa se distanteze inimile prea tare si mai ales nu lasati sa apuna soarele peste cearta voastra! happy

  2. Ms Pink spune:

    Asta e o lectie pe care trebuie sa o invete toata lumea. Si e o lectie ce se invata nu doar o data, ci in fiecare zi si in fiecare moment greu.

  3. elly weiss spune:

    Chiar nu stiu de ce tipa oamenii.
    De pilda, pot sa-ti spun de ce discut eu pe un ton mai ridicat cand ma mai contrez cateodata, foarte rar, cu mama. Fiindca mama vorbeste cam tare de obicei (ca fost cadru didactic) si pentru ca atunci cand ne contrazicem….vreau sa o domin. happy De fapt eu nici nu ma cert…nu-mi place cearta.

    • addicted spune:

      Interesant. Si prietenul meu face la fel cu mama lui dar nu m-am gandit ca motivul ar putea fi acelasi…. A lui mama a fost sefa a unei sectii si mereu a fost toata numai un „urlet” iar acum fara sa iti dea seama, chiar si la telefon, ridica vocea si e si impunatoare. Eh, obisnuita! happy

Dă-i un răspuns lui Ms Pink Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *