Prietenia este ca un curcubeu

Cu foarte mult timp in urma toate culorile de pe lume au inceput sa se certe. Fiecare credea despre sine ca este cea mai buna, cea mai importanta, cea mai folositoare ori cea mai iubita!

VERDELE spuse:”Bineinteles ca eu sunt cea mai importanta. Eu sunt simbolul vietii si al sperantei. Eu am fost aleasa pentru toate plantele, pentru iarba, copaci si frunze. Totul ar muri fara mine. Priviti peisajul de jur imprejur si veti recunoaste imediat ca am dreptate”.

ALBASTRUL intrerupse: „te gandesti doar la pamant, dar priveste totusi si cerul si marea! Apa sta la baza a tot ceea ce este viu, din adancurile marii si pana in inaltul cerului. Cerul ofera in infinitatea sa spatiu libertatii. Fara libertate ati fi cu totii mult mai saraci”.

Atunci se ridica PURPURIUL in toata maretia sa si spuse: „Eu sunt culoarea puterii. Imparatii, regii, capeteniile si episcopii au ales culoarea mea, intrucat reprezint simbolul autoritatii si al intelepciunii. Nimeni nu imi pune la indoiala cuvantul, toti ma asculta si mi se inchina”.

GALBENUL rase in sine insusi: „Sunteti toate asa de naive! Eu aduc zambetul, bucuria si caldura in lume. Soarele este galben, luna este galbena, stelele sunt galbene si o floarea-soarelui face lumea sa zambeasca. Fara mine nu ar exista bucuria”.

Urmatoarea culoare fu PORTOCALIUL, care isi inalta propriul imn de lauda: „Eu sunt culoarea sanatatii si a reinnoirii. Imi place sa fiu rara, dar pretioasa, caci servesc necesitatilor vietii umane. Eu dau cele mai importante vitamine, ganditi-va doar la toate fructele de pe lume. Nu sunt in acest sens permanenta sau prezenta peste tot, dar cand dau culoare cerului la rasaritul si la apusul soarelui, frumusetea mea este atat de impresionanta, incat nimeni nu se mai gandeste la voi si nimeni nu isi mai arunca privirea spre voi”.

In cele din urma, vorbi culoarea INDIGO, mult mai incet si mai timid decat celelalte, dar cu hotarare: „Ganditi-va la mine! Sunt culoarea tacerii, a linistii. Voi nu ma luati in seama, dar fara mine ati fi toate superficiale. Eu reprezint gandurile, reflectiile, ideile si consideratiile. Aveti nevoie de mine pentru a echilibra si a cantari corect lucrurile in Viata. Pentru credinta, pentru momentele de liniste si de pace interioara”.

ROSUL nu se mai putu abtine si striga: „Eu sunt Stapan peste toate. Eu sunt sangele si viata. Eu sunt culoarea primejdiei si a curajului. Eu sunt focul. Dar sunt si culoarea suferintei si a iubirii, Trandafirul si Macul. Fara mine, pamantul ar fi trist ca luna”.

Si tot asa mai departe continuau culorile sa se faleasca, fiecare fiind convinsa de maretia, de sublimul ei. Cearta lor se auzea din ce in ce mai tare. Deodata aparu un fulger luminos si se auzi un tunet zguduitor. Ploaia rapaia necrutator peste ele. Culorile se inghesuira una in alta pline de teama, pentru ca sa se adaposteasca.

PLOAIA se ridica acum deasupra culorilor devenite foarte tacute si o privi pe fiecare in parte: „Voi, culori proaste, va certati intre voi si incercati sa va evidentiati atuurile. Nu stiti voi oare ca fiecare dintre voi a fost creata pentru un anumit scop? Fiecare culoare este unica pe lumea aceasta si reprezinta ceva deosebit. Prindeti-va de mana si veniti la mine!”

Si facura cum li s-a zis. Se adunara si isi intinsera mainile. Ploaia pleca repede: „De acum, cand ploua, fiecare dintre voi sa se intinda intr-un arc deasupra cerului, pentru a-si aminti faptul ca puteti trai in pace una cu cealalta. Curcubeul este un semn al sperantei si al reconcilierii”.

Prietenia este ca un curcubeu: rosie ca un mar si dulce pana in profunzime; portocalie asemenea unei flacari arzand, care nu se stinge niciodata; galbena ca soarele care iti lumineaza ziua; verde asemenea unei plante, care nu se opreste niciodata sa creasca; albastra precum apa, care este atat de curata; purpurie asemenea unei flori, care infloreste si indigo ca visele, care iti umplu inima. Va doresc sa aveti asemenea prietenii care se pot asemana curcubeului.

~autor necunoscut ; foto ;


Si-au lasat amprenta↓


This Article Has 8 Comments
  1. Anonymous says:

    Chiar si pentru un mascult e interesanta povestea asta tongue

  2. Lara says:

    prietenia e ceva ireal

  3. elly weiss says:

    Poate fi asemuita si cu un curcubeu… happy Frumos.
    Oricum, prietenia, cand este, e ceva pretios pentru cineva.

  4. vienela says:

    Frumoasa descriere a prieteniei. Si chiar daca in viata nu este mereu asa, curcubeul ne va sterge amintirile neplacute. winking

Leave a Reply to Lara Cancel reply

Your email address will not be published.