De obicei oamenilor le este frică de necunoscut, de a nu ști ce urmează, de a nu fi capabili să controleze anumite situații. Puțini sunt cei care au într-adevăr curajul să facă un pas către ceea ce numim “necunoscut”.
De multe ori o facem toti fara intentie si uneori fara frica tocmai pentru ca nu realizam ca facem un pas spre “necunoscut”. Ne trezim des cu surprize in situatii asupra carora, aparent, avem control.
Noi romanii am ajuns sa suflam si in iaurt, dupa cele vazute in ultima vreme. Nu mai vorbesc de necunoscut. Putini sunt cred care se aventureaza fara a sti dinainte ce urmeaza a fi.
Asa e si nici nu suntem de blamat la cate se intampla – vorba ta, insa nu trebuie sa ne complacem in situatii si/sau sa stam cu frica in san pentru ca DACA necunoscutul e ceva frumos, ceva ce ne poate aduce fericirea dupa care alergam?
Eu am fost mereu omul lucrurilor facute perfect si omul “dependent” de control… pana intr-un punct cand necunoscutul mi-a fript o palma dar nu m-a facut sa nu mai merg inainte in chestii despre care nu stiu nimic ci sa fiu mai cumpatata.
Fiecare nouă experiență pe care o trecem, este un pas spre nou. Trebuie doar să avem curaj, trebuie să fim conștienți că trebuie să facem și altfel de lucruri.
De obicei oamenilor le este frică de necunoscut, de a nu ști ce urmează, de a nu fi capabili să controleze anumite situații. Puțini sunt cei care au într-adevăr curajul să facă un pas către ceea ce numim “necunoscut”.
De multe ori o facem toti fara intentie si uneori fara frica tocmai pentru ca nu realizam ca facem un pas spre “necunoscut”. Ne trezim des cu surprize in situatii asupra carora, aparent, avem control.
Noi romanii am ajuns sa suflam si in iaurt, dupa cele vazute in ultima vreme. Nu mai vorbesc de necunoscut. Putini sunt cred care se aventureaza fara a sti dinainte ce urmeaza a fi.
Asa e si nici nu suntem de blamat la cate se intampla – vorba ta, insa nu trebuie sa ne complacem in situatii si/sau sa stam cu frica in san pentru ca DACA necunoscutul e ceva frumos, ceva ce ne poate aduce fericirea dupa care alergam?
Eu am fost mereu omul lucrurilor facute perfect si omul “dependent” de control… pana intr-un punct cand necunoscutul mi-a fript o palma dar nu m-a facut sa nu mai merg inainte in chestii despre care nu stiu nimic ci sa fiu mai cumpatata.
Eu , adica noi, am facut un asemenea pas acum 23 de ani! ….and here i am !
Care a fost marele pas? Nunta?
Nu, aia a fost acum aproape 35 de ani!
Plecatul…în necunoscut cu 3 copii! ASta pas….
Oh da, asta da pas.. si cu 3 copilasi, admirabil!
Fiecare nouă experiență pe care o trecem, este un pas spre nou. Trebuie doar să avem curaj, trebuie să fim conștienți că trebuie să facem și altfel de lucruri.
Exact si cred eu ca oricum e mai aiurea sa ramai cu “Ce ar fi fost daca… ” .
Mi-e teama de ce nu stiu dar nu pot sta cu semne de intrebare………..
Exact ce ziceam si eu mai sus.
Uite că am mers pe principiile astea fără să știu că voi fi cum n-am mai fost și voi avea ce n-am avut !
Deja sunt mândră de mine…
Nici nu ai putea fi altfel!