Sa te opresti este uneori cea mai buna decizie.
Sa spui: pana aici am luptat pentru tine! Sa termini cu trecutul, cu minciunile credibile, cu iluziile, cu tot. Sa iei initiativa si sa fii capabila sa spui ajunge. Si stai si te gandesti… Oare e bine ce am facut? E corect? Si atunci cedezi. Esti nesigura, vulnerabila. In capul tau e decizia corecta, dar sufletul parca nu te lasa sa te desprinzi cu adevarat… parca inca il mai tine ceva prins de trecutul fara sfarsit. Nu te opresti, dar ai sufletul rupt si tot ce faci acum e sa ingreunezi si mai mult situatia. Sa o complici prin simplul fapt ca nu ai descoperit nici pana acum ce vrei cu adevarat. Si uite asa iti distrugi prezentul continuand sa traiesti cu trecutul. Ce a fost… a fost. Oricat de mult ai incerca, nu va mai fi la fel. Nimic nu mai e la fel!
Timpul schimba multe. De aceea e important sa-ti dai seama ca eforturile nu mai au nici o valoare. Totul s-a pierdut. Sa vezi ca te-ai pierdut pe tine incercand sa il recuperezi pe el… Nu crezi ca e de ajuns? Accepta situatia, si asigura-te ca nu o sa te mai intorci. Da o sansa prezentului, el e cel de azi. Trecutul e cel de ieri si, ai fost acolo. Treci mai departe!
via mail
P.S: Curiosilor, nu va panicati/bucurati. Nu ma regasesc in fragmentul de mai sus!
Chiar dacă e cea mai bună, asta nu înseamnă că e si cea mai simplă. În astfel de situaţii, e foarte greu să te desprinzi cu adevărat, însă nu e imposibil. E într+adevăr nevoie de o dorinţă puternică de schimbare.
Daca iti este bine cu raul (fizic si/sau psihic) stai si te complaci, nu faci nimic. Dar cine-si regreta „tineretile”? Daca nu ti-e bine, te desprinzi si-o iei de la capat. Oricine are puterea de a face asta!
Absolut!
Te pup.