Lasă copilul să se plictisească!

Lasă copilul să se plictisească!

Adică, cum vine asta? Cum să lași copilul fără activități, să se plictisească? Cui îi place plictiseala? *Celor mari care au copii cu siguranță.

And still…

CUM să nu aibă copilul jucării peste jucării și cărți peste cărți? Ei bine, uite asa. Simplu!

Este important să lași copilul să se plictisească, așa cum este important ca el să petreacă în fiecare zi timp EXCLUSIV cu AMBII părinți. E vitală atenția, chiar este! Însă, copilul trebuie să se joace și singur, LĂSAT să se joace singur, ÎN STILUL LUI, nu cum vrem noi, nu cum considerăm noi că este corect, nu liniar, ci pur și simplu să se JOACE.

Nu e important cât de CORECT construiește, importantă este distracția și drumul până la a construi corect. Multă vreme noi am stat lângă Thomas ore întregi, când era mic, și era necesar să îi arătăm cum să se joace, căci încă nu avea capacitatea de a descoperi singur TOTUL. De asemenea, interesat de cărți, i-am luat destule și, Slavă Domnului, le-a puricat și ne-a uimit cu, capacitatea lui de a memora atât de repede diverse lucruri încă de la 7 luni. A învățat din ele să recunoască și să imite animale. Încă avem 3 de acest gen, Usborne, pe care le și recomandăm.

De câteva luni este într-o perioadă în care preferă să se joace mult singur, și nouă ne place mult acest lucru. Își ia cărțile, imită animăluțele, pe care le vrea el ( noi când suntem lângă ei avem tendința să push it pentru a învăța/memora, dar de multe ori ei nu au chef de ceea ce noi avem chef să îi învățăm și asta aduce frustrare de ambele părți ). Apoi își ia mașinuțele, merge la măsuța de lego, și ce mai prinde, și toate astea prin rotație. Astfel că, am observat că atunci când e singur e mai dispus să… învețe. Numai ne trezim că imită un animal și ni-l arată obsesiv, scoate diverse sunete sau mai zice o cifră, mândru de realizare.

După ce le ia așa prin rotație se instalează plictiseala, și fie ne caută să stea cu noi sau ne trage de mână să ne jucăm, fie inventează singur jocuri. Tocmai asta face plictiseala!

Plictiseala încurajează imaginația și creativitatea. Când copiii sunt lăsați în voia lor, sunt forțați să fie mai creativi și mai inventivi în a găsi modalități de a se amuza.

Children need to learn to take initiative and think of ways to occupy themselves that are not dictated by someone else

Avem tendința de a-i stimula constant și e gresit căci ei se pot simți inconfortabili. Plictiseala întărește încrederea în sine. Când copilului i se oferă posibilitatea de a se ocupa singur de ceva și reușește să facă acest lucru cu succes, îi dă un impuls stimei de sine. Încearcă lucruri noi, testează limite și așa învață pe viitor să își asume și riscuri, iar ACESTEA întăresc încrederea în sine.

Research has shown that allowing the mind time to wander rather than being focused on activities all the time is very important for mental health.’

Plictiseala face copilăria mai frumoasă. Cum să spun așa ceva? Să te plictisești e groaznic, spunem noi adultii ( eh, eu nu aș zice, aș vrea să mă mai plictisesc laughing ). Însă, gândiți-vă puțin la copilăria voastră. În mare majoritatea a timpului când vorbim de amintirile din copilărie nimeni nu menționează vreodată ceva MATERIAL. Sunt întotdeauna lucrurile simple pe care și le amintesc: conexiuni, râsete și natură.

Toate activitățile buluc, adunate, despre care credem că îmbogățesc copilăria nu fac decât să împiedice o viață simplă, dar frumoasă și mulțumitoare.

Astfel că, lasă copilul să se plictisească, ieșiți afară, dacă vremea și starea vă permit, inventați jocuri fară a avea o… activitate în sine.

Boredom creates a sense of belonging


Si-au lasat amprenta↓


This Article Has 2 Comments
  1. Daniel says:

    Articolul tău îmi amintește de anii în care fratele meu, mic fiind, se plictisea când nu puteam să îmi petrec timp cu el. Însă plictiseala i-a fost benefică pentru că la un moment dat a descoperit șahul și a rămas atașat de acest sport al minții.

  2. Ana. says:

    Ce bine ai punctat. Dar ce faci cand trag de tine si plang de plictiseala de iti vine sa le cumperi tot magazinul de activitati

Leave a Reply

Your email address will not be published.