Ponturi pentru o viață îndelungată

  Cu siguranță că îți dorești să te numeri printre cei care ajung la 100 de ani. Este o vârstă frumoasă, care presupune acumularea unei experiențe deosebite. Eu, una, nu mi-am propus să ajung la o sută de ani (speranța de viață în România era de 76, 1 ani în 2019). Mi-am propus să trăiesc cât mai frumos și, dacă se poate, să ajung să-mi cunosc strănepoții.

Știu că între a-ți propune ceva și a reuși ceea ce ți-ai propus este o mare diferență. Iar diferența aceasta este dată, în zilele noastre, de calitatea vieții. Care este influențată în mod direct de partea financiară. Ca să faci sport și să mergi la sală, ai nevoie de bani. Dacă vrei mâncare de calitate (adică sănătoasă) ai nevoie de bani. Bine, acum, poți să optezi pentru credite rapide de pe site-ul Forza, dacă îți dorești să scapi de stresul legat de bani.

Mă gândesc că viața trece destul de repede, mai ales dacă mă uit în urmă. Trebuie să ne bucurăm de ceea ce avem și de cei dragi. M-am gândit și la o serie de chestii dăunătoare la care ar trebui să renunțăm dacă vrem să trăim mai mult. Nu este obligatoriu să fiți de acord cu mine. Până la urmă, fiecare își trăiește viața așa cum vrea!

Chiar este posibil să ne prelungim durata de viață?

Uitându-mă la Australia, unde speranța de viață este de 83, 4 ani sau la Spania, 83, 6 ani, mai că îmi vine să mă mut acolo. Stand și gândindu-mă mai bine, de ce nu ar fi mai bine să aplic o parte din ceea ce fac oamenii aceia și să stau în țara mea? Chiar, ce fac spaniolii, norvegienii, canadienii, islandezii sau australienii de ajung mai toți la 82-83 de ani?

Nu-ți mai spun de fumat, pentru că asta este de la sine înțeles. Dacă nu te poți lăsa de țigări, măcar limitează-le cât de mult poți. Probabil că te întrebi ce îți iese la treaba asta și dacă aplici ponturile de mai sus. Păi, specialiștii menționează că oricare dintre punctele de mai sus îți pot aduce vreo 2 ani de viață în plus. Iar dacă le aplici pe toate, ajungi să trăiești cu 7 ani mai mult. O fi mult, o fi puțin? Voi ce credeți?


Si-au lasat amprenta↓


Exit mobile version