” Un tânăr fusese în război în Vietnam aproape 3 ani de zile. Într-un final se întoarce în America şi îşi sună părinţii la telefon.
– Mama, tata, mă întorc acasă, dar vreau să vă cer o favoare. Am un prieten foarte bun şi aş vrea să îl aduc acasă cu mine.
– Sigur, ne-ar face mare plăcere să îl cunoaştem, au spus părinţii.
– Mai e ceva ce ar trebui să ştiţi despre el; în timpul războiului a fost rănit foarte rău. A călcat pe o mină şi explozia l-a lăsat fără o mână şi un picior. Nu are unde să se ducă şi vreau să vină să stea cu voi acasă.
– Ne pare rău să auzim asta, fiule. Poate rezolvăm cumva să îi găsim unde să stea.
– Nu, vreau să stea împreună cu noi acasă.
– Fiule, îi răspunde tatăl, nu-ţi dai seama despre ce vorbeşti. Un om handicapat ca el înseamnă o povară foarte mare pentru noi. Avem şi noi vieţile noastre de trăit. Ce sens are să ne încărcăm viaţa cu unul ca el. Lasă-l în pace şi vino acasă. O să-şi găsească el unde să stea.
În acest moment, fiul închide telefonl brusc. Părinţii n-au mai auzit nimic de el de atunci. După câteva zile, au primit un telefon de la Poliţie care îi anunţa că fiul lor s-a sinucis aruncându-se de pe o clădire. Erau chemaţi să identifice trupul. Părinţii înmărmuriţi, au ajuns repede la morgă şi acolo au descoperit că într-adevăr, fiul lor era cel care murise. De asemenea au mai descoperit un lucru.
Băiatul lor avea doar o mână şi un picior. “
via mail
Da, ne este foarte usor sa ii acceptam pe cei plini de viata, optimisti, lipsiti de probleme, amuzanti si nu ne pasa deloc de cei care ne pot incurca planurile, care au probleme. Suntem rai si ipocriti!
Intr-adevar… Suntem rai si ipocriti!
Trist… Probabil că pierderea fiului a fost cea mai directă lecţie pe care au primit-o vreodată.
Chiar ca ipocriti
asa cum era el dupa incident era tot om, era tot fiul lor, era tot el..era tot o fiinta umana
………cea mai vie dovada a degradarii speciei umane este tocmai aceasta pilda.Si ne afundam teribil de dureros in aceasta negura, parca am fi roboti.La ce ne folosesc lectiile de viata dupa ce s-a pierdut tocmai sufletul indurerat? De ce tb cineva sa fie rastignit ca o gloata de nenorociti ipocriti sa-si invete lectia?Sa zicem ca s-a salvat cel cu sufletul curat, iar ceilalti vor trai toata viata cu nesabuinta de a fi judecat dupa aparente sufletul propriului lor copil……….da, e greu sa traiesti cu asha durere! ………primesti dupa suflet!
Nimic mai adevarat, primesti dupa suflet.
Insa nu toti primim chiar dupa suflet, cei buni primesc dupa sufletul celor rai si viceversa.
Nu compari un soldat ranit in razboi cu oricine-ti strica ziua, sa fim seriosi/.
…daca e sa fim seriosi, n-ai inteles nimic din ce ai citit……..sorry, Stefan.Sa faci o proiectie a celor spuse in viata reala si o paralela,e ceva ce-ti poate strica ziua!
E usor a scrie versuri,/Cand nimic nu ai a spune……………..am fost rea,dar daca recunosc inseamna ca voi fi iertata!!!!!!
Dureros. Poate ca aceasta poveste nu este adevarata, dar arata clar felul in care am ajuns sa gandim si sa ne comportam.
Povestea este frumoasa, intradevar, dar daca parintii aflau ca el este defapt cel ranit, il prineau, ca era totusi al lor, dar sa ai grija de altcineva, este uneori prea mult.
Daca ganditi ca trebuia sa il accepte, de ce nu luati si voi 1-2 cersetori de la metrou sa traiasca cu voi si sa ii ingrijiti ? Tot amarati si lipsiti de ajutor sunt si ei, poate cativa chiar au fost militari.