Totul are o limită sau, cel puţin, ar trebui să aibă! Indiferent că este vorba de răbdare, de respect, de îndurare, de grijă sau de la caz la caz, de gradul de neşimţire….
Limita mea a fost atinsă de mult!
Totul are o limită sau, cel puţin, ar trebui să aibă! Indiferent că este vorba de răbdare, de respect, de îndurare, de grijă sau de la caz la caz, de gradul de neşimţire….
Limita mea a fost atinsă de mult!
adevarat
Da… Multi se subestimeaza si isi fac impresia ca mereu vom ramane acolo! Intind coarda si apoi se mira de a noastra plecare..
Oamenii au pretenția ca noi să le fim alături mereu, la bine și la greu, că își pot permite să dea la nesfărșit și să fie înțeleși. Atunci când întind prea tare coarda de prea multe ori, li se pare normal. Nu li se pare normal să li se întoarcă spatele. Cel mai trist e că nici măcar nu își dau seama de ce, și tot ei sunt cei supărați.
Exact!!! Exact, exact. Eu eram efectiv frapata cand observ ca tot ei sunt cei care se supara iar apoi ca sa puna capac te si judeca. De ce nu-si vad greselile? De ce tot catre noi cei care au rabdat si au fost acolo arata cu degetul?
Si a mea. Si in unele relatii unde s-a atins limita, chiar am plecat, am preferat sa renunt la acea prietenie decat sa ma mai supar.
Cred ca e cea mai sanatoasa decizie! Cand nu mai rezisti, cand nu mai poti , nu mai poti si atat. Nu e nimeni cal de cursa lunga sa stea mereu acolo cu un discurs de ridicare a celuilalt.
Cateodata se umple paharul si nu-ti ramane decat o varianta, sa spui adio si sa lasi trecutul in urma ta. Evident ca totul are o limita a suportabilitatii. Ma regasesc foarte bine in citatul din poza.
Adevarat! Tuturor mai devreme sau mai tarziu ni se umple paharul si oricat de atasati am fi de persoana ce-l umple strop cu strop, spre binele nostru intoarcem spatele si plecam. Intrebarea mea e, de ce ne judeca tot pe noi cand satui de situatie plecam?
Şi eu am cam atins limita în ultima vreme. Noroc cu vacanţa de saptamana trecută: no internet, no phone, no nothing.
No phone? Ah ce-as vrea si eu asta…
Cine te-a suparat ?
Nu sunt suparata pentru ca nu am motive, e doar o chestie ceva mai veche si generalista. M-am saturat sa am rabdare cu oamenii ce nu vor sa priceapa si profita!
Aaa, pai stii si tu ca oricat ai incerca, gandirea, actiunea unui om nu o poti schimba.
Asa este! Cel mai greu este sa „lucrezi” cu omul..
E bine ca stii cand sa te opresti,eu nu reusesc.
Poate doar crezi ca nu reusesti, poate nu incerci indeajuns de mult sa te tii de „plecare”.
Ooo, da… si cat se regreta in urma lor
Asta e, invatam sa traim cu ele in speranta ca pe viitor nu vom mai avea.
Dar ce se pierde, pierdut ramane. Si viitorul conteaza, dar si ce lasi in spate!
Pai ce a fost in spate de-a dus in fata… sunt legate unele de altele insa na…
Si ce-ai pierdut si puteai tine langa tine…? Nu ma refer strict la lucrurile rele… ci si la lucrurile bune.
O prietenie…
La concluzia asta am ajuns şi eu… Câteodată e bine să te mai opreşti, pur şi simplu.
Exact. E cel mai sanatos si chiar de esti judecat e bine sa te tii de asta! Cel putin eu asta incerc sa fac.