Francesco Orestano spunea ” Oamenii cu adevarat tari nu fug în fata durerii, ba chiar se adâncesc în ea, însa stiu s-o domine. ” – sa ridice mana sus cei care sunt atat de curajosi incat dau piept in piept cu durerea si o provoaca la „duel”!
Uite ca eu nu mi-s tare si in fata unei mari dureri nu stau glorioasa, nu-mi tin spatele drept si nu ma adancesc in ea dominand-o. Nu sunt un om tare, fac parte din grupul celor care lasa durerea sa isi faca de cap, o vreme(!), ca apoi sa isi revina dar nu o domina.
Ma declar o veriga slaba. Amen!
Eu ma declar dusmanul numarul unu al durerii, rar ma vait ca ma doare ceva…
Nici eu nu sunt mai departe doar ca nu ma vait. eu chiar tac malc!
E mai bine sa îți faci curaj sa înfrunti durerea, starea de bine de după , te va face sa uiti ca vreodată te-a durut ceva!
Uneori degeaba te pui cu ea, te oboseste si te face sa astepti sa…. treaca.
Si eu si eu .. ma declar veriga slaba.. urasc durerea si tot ce tine de ea..
Cate verigi slabe. Ar trebui sa ne facem un grup si sa ne sustinem!!
Oamenii sunt curajoși și atunci când își recunosc punctele slabe, nu doar atunci când domină tot.
Durerea ne ajunge pe toți din urmă, într-o formă sau alta. Și oare dacă treci imediat peste ea, mai e o durere așa mare?
Aș face aici o analogie cu durerea fizică. Dacă te lovești și îți trece, nu a fost mare lucru. Nimeni nu e considerat curajos că nu s-a plâns când a dat cu piciorul în mobilă. Dacă te lovești undeva și urli de durere zile în șir, clar că organismul tău trece printr-o traumă serioasă. Și ești curajos pentru că în ciuda durerii reușești să pășești mai departe. Și dacă nu te plângi, dacă nu suferi… uneori nu știi că înăuntrul tău s-a produs o traumă ascunsă, care te consumă silențios, te omoară fără să se aștepte nimeni.
Și din păcate sunt oameni care nu își lasă timpul ăla să sufere, înainte să domine, să treacă peste și le rămâne ceva în suflet agățat, care îi macină ulterior.
Verigile slabe sunt cele care se rup de tot în fața durerii. Restul sunt un metal nou, care trebuie puțin călit pentru a ține mai mult.
„Și dacă nu te plângi, dacă nu suferi… uneori nu știi că înăuntrul tău s-a produs o traumă ascunsă, care te consumă silențios, te omoară fără să se aștepte nimeni.” – nu mai spun nimic.
Imi este mult mai usor sa suport durerea fizica decat cea psihica. Poate pentru ca am simtit de mai multe ori durere fizica…
Daca este sa facem o comparatie da, o prefer si eu pe cea fizica, cea psihica lasa urme mai puternice.
Sunt genul de persoana care atunci cand e durere o simt destul de bine,sunt intr’ale mele o vreme..si imi trece
Adica o lasi sa treaca in voie si iti revii apoi.
Am avut si momente asa si momente asa… si daca stau bine sa ma gandesc, cred ca momentele in care m-am lasat dominata de durere au fost cele in care credeam ca nu mai pot, ca nu mai fac fata, ajunsesem la saturatie din punctul asta de vedere, e posibil sa mai fi putut inca, dar ma plictisise atata suferinta… suna cam aiurea…
Nu sunt aiurea, inteleg ce vrei sa spui. Mereu, culmea, cand spunem ca nu mai putem realizam ca de fapt putem, de fiecare data cand spunem ca cedam de fapt nu o facem, daca a-m face-o, nu am fi aici!