Pamflet: Oltenii nu mananca praz, doar il molfaie

Acesta este un PAMFLET marca TNR ( ca sa se vada bine! ) si trebuie tratat ca atare!

” Un studiu exhaustiv realizat pe un eşantion reprezentativ de aproape 5000 de olteni a scos la iveală că aceştia nu mănâncă atât de mult praz cât s-ar crede. Se pare că aceştia doar îl molfăie în gură, precum tutunul, şi-l scuipă mai apoi.

„Toată treaba asta e doar pentru miros. Trebuie să-ţi pută gura a praz, nu eşti obligat să-l mănânci. Dacă vrei să mănânci o legumă serioasă, există întotdeauna tradiţionala ceapă de Selgros”, spune Emilian Foltea, CEO al oltenilor de pretutindeni.

„Prazul e mai mult pentru turişti, vin pe-aici, şi cer imediat, de parcă ar fi o mare scofală. Ne tot râdem de ei, cum pot să mănânce buruiana aia, dracu ştie. Oricum, fac nişte feţe foarte simpatice”.

Extrem de important pentru economia Olteniei, prazul este pe cale de dispariţie în urma defrişărilor masive, incendiilor de pădure şi furtunilor solare. O importantă companie oltenească intenţionează să extragă praz de şist, prin fracturare hidrologică, direct din străfundurile pământului. Mai multe ONG-uri se opun acestei metode spunând că există pericolul ca, în urma unor explozii subterane, mirosul de praz să se răspândească până în nordul Bulgariei şi chiar şi în Ardeal, până aproape de Cluj. ”


Si-au lasat amprenta↓


This Article Has 6 Comments
  1. Natural spune:

    E de saptamana trecuta pamfletu’, iar prazu din imaginea lor nu era oltenesc. Le-am si atras atentia, dar nu stiu daca l-au schimbat happy

  2. Natural spune:

    Pai si mie mi-a placut, chiar daca sunt oltean. Dar macar sa incurajeze producatorii locali happy
    M-am uitat acum si au tot poza cu prazul olandez sad

  3. ioly spune:

    Am vazut si eu ca nu e acelasi praz straight face

Dă-i un răspuns lui Natural Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *