Crizele de nervi ale copiilor, tantrumurile și gestionarea lor. Tu ești părintele, tu ești în control!?
Până în momentul de față pot să număr pe degetele de la o mână de câte ori a făcut Thomas crize de nervi majore, numite și tantrumuri. Mult temutele tantrumuri… În cazul nostru, până acum, repet, nu au fost atât de grave tantrumurile și am reușit să le gestionăm bine, credem noi.
În multe situații, ca și exemplu de gestionare, am avut-o pe cea mai bună prietenă, care, ca și mine și multe dintre noi, avea/are greșita impresie că ceea ce a făcut/face nu e bine. Greșit total! Din exterior vă zic cu sinceritate că ceea ce se vede nu e ceea ce credeți, vă descurcați mai bine decât aveți impresia. Simpla încercare de gestionare, și nu ignorare, arată faptul ca deja faci ceva bine, și prietena mea did/does a damn good job!
Ulterior, am început să urmăresc și seminariile găzduite de Urania Cremene care au atins bucăți din mine ce nici nu știam că există, acestea învățându-mă să ÎNȚELEG mai bine crizele lui Thomas, să MĂ înțeleg. Nu voi dezvlăui secrete, părinții din ziua de astăzi știu mai multe decât părinții noștri și, din fericire, sunt și mai dispuși să schimbe “comportamente împămăntenite”. Se caută abordarea unui parenting echilibrat, nu autoritar ( de care majoritatea dintre noi am avut parte ) și nici permisiv ( de care majoritatea au acum parte ).
Ce (te) faci când copilul tău are o gravă criză de nervi pentru că nu i-ai oferit ceva ce și-a dorit sau când este momentul să plecați din parc și el nu își dorește astfel că se pune în fund și urlă? Îți vine să îți arăți autoritatea, să îi răspunzi ferm “ NU. Nu ai voie! “ sau să îl iei de-o aripă și să plecați din parc înainte de a te face de “ rușine “. Eventual, acasă să îl și pedepsești.
Înainte de toate vă spun că scopul real al pedepselor este provocarea de suferință și dorința de a ne arăta autoritatea ( pe care nu ne dorim să o pierdem ). Deh, tu ești părintele, tu ești în control!
Acum, să vă spun care a fost primul lucru ce m-a făcut să înțeleg mai bine reacțiile lui Thomas și să nu îl mai întreb “ ce ai? “.
Uitându-mă pe harta dezvoltării creierului descopăr faptul el se dezvoltă din spate în față și cei mici se nasc fără cortexul prefrontal, el dezvoltăndu-se complet până la 20 de ani. Astfel că, dacă și voi vă întrebați de ce acum râd acum plâng, de ce acum te pălmuiesc, acum te pupă, de ce izbucnesc și NU SE POT controla, să știți că de asta. Cortexul prefrontal, răspunzător de controlarea emoțiilor, este INEXISTENT! Cei mici nu au capacitatea adultului de a se controla. Datoria noastră este să îi ajutăm să se autoregleze, controleze, etc. Și, mai ales, în crize de nervi, să nu pună capacul pe oala aflată în fierbere, ci să iși redirecționeze furia ( să dea cu mâinile în pernă, să muște din pernă, să danseze dacă sunt mai mari ), valabil și pentru noi când ne vine să țipăm. Să dăm drumul la muzică, să cântăm taaaare, orice pentru a consuma hormonul stresului.
Dacă suntem afară tot ce putem face este să coborâm din copac, adică să coborâm la înâlțimea lor, să stabilim un contact, să îi privim în ochi și, dacă ne permit, să îi luăm de mână, să le explicăm de ce nu pot avea X lucru, de ce trebuie să plecăm, etc., iar dacă ne acoperă cu țipete să le spunem cu empatie că îi înțelelegem foarte bine ( înteleg perfect că vrei să mai rămânem afară, este frumos și distractiv, dar am stat suficient și este momentul să plecăm) și să îi luăm în brațe. Șanse sunt să nu îți permită nimic din toate astea dar sunt și șanse să îți permită, să se liniștească și tu să răsufli încântat de reușită. It takes patience and practice!
Încercând asta, over and over again, dar și înlocuind expresiile DACĂ cu DUPĂ CE ( după ce luăm micul dejun putem ieși afară dacă nu plouă ) , stabilim și reguli. Însă pentru tipsurile acestea vă învit să urmăriți seminariile Uraniei. Vă garantez că aveți ce învăța din ele!
Datorită lor ,dar și al unor cărți și Podcasturi despre dezvoltare personală, am aflat și de grija ce trebuie să o port COPILULUI din MINE. De unde vin anumite porniri și cum să le gestionez, căci și copilul din noi face tantrumuri, nu-i așa?
Închei prin a mă repeta: patience and practice! Vor învăța să își gestioneze emoțiile, sentimentele, trăirile, în timp. Voi între timp fiți acolo și validați-le!
Util