eu zic ca in viata apar obstacole, si trebuie sa gasesti forta sa treci peste ele
din pacate prietenia se termina atunci cand distanta e prea mare, cand orgoliul e prea puternic, cand te lasi invins
Majoritatea dintre noi reusesc sa treaca peste inca constati ca la fel nu ramai .. Pe mine distanta in km nu m-a indepartat de oameni ci distanta psihica. Atunci cand celalalt gaseste ceva aparent mai bun si iti da cu piciorul N saptamani/luni pana isi face damblau ( ca apoi sa revina ) iti pica groaznic si pierzi increderea ca celalalt va fi MEREU acolo.
Din punctul meu de vedere, lista poate fi laaarga si cuprinzatoare. Unul din motivele care imi vin acum in minte e lipsa respectului. Asta tinand cont de faptul ca numim lipsa de respect o actiune care asta a avut la baza, fie ca vine sub forma de dezinteres, de a rani, s.a. In momentul in care celalalt „uita” sa te respecte ca om, dar cel mai mult, ca prieten, e pa.
Neincrederea e doar una din punctul meu de vedere si-o data disparuta increderea nu mai poti fi acelasi cu omul respectiv, nu mai poti imparti totul cu el etc. si ai de ales, continui asa sau o rupi de tot.
Într-o prietenie, ca în orice fel de relație, cât de adevărată și puternică ar fi, apare inevitabil la un moment dat și neîncrederea, apar și mici sau mari trădări, și nemulțumiri, și certuri, și lucruri urâte.
Prietenia nu se termină acolo. Prietenia se termină atunci când acele lucruri încep să valoreze pentru noi mai mult decât prietenia.
Pai (cel putin pentru mine ) clar neincrederea ,minciunile, tradarile „valoreaza” mai mult. Ce sa fac? Sa ma tin ipocrit de o relatie in care am fost injunghiata, mintita? Nu. Decat sa stau intr-un mod ipocrit intr-o relatie cu adevarat stricata , mai bine o pierd.
Minciuni spunem cu toții. Și nu întotdeauna sunt mari, uneori sunt banale. Sau bine fondate.
Neîncredere, poate chiar fără bază, simțim în momentele noastre de paranoia sau de prostie. Așa cum o iubită geloasă e neîncrezătoare în iubit.
Mai greșim. Nu suntem perfecți… câte prostii facem, nu ar trebui niciunul să avem prieteni.
Ideea e să și poți să și ierți; pentru că uneori câștigi și cu asta. Trebuie doar să știi când.
Eu am fost iertată o dată… pentru o greșeală enormă în prietenie. Și cred că persoana cealaltă a făcut bine; cel puțin m-a schimbat în bine. Am vorbit de multe ori de chestia asta..
Și mă întristează uneori că oamenii gândesc așa, când văd că unii nu își iartă prietenii pentru mult mai puțin…
Minciunile sunt minciuni indiferent ca sunt mari sau mici diferenta o face gravitatea si motivele din spatele lor.
Eu sunt omul care mereu iarta dar nu sunt omul care sa se mai increada total in persoana ce m-a atins unde m-a durut cel mai tare.
Ce-mi place imaginea! Ma inspira sa scriu ceva despre asta.
Scrie, eu cu siguranta voi citi!
eu zic ca in viata apar obstacole, si trebuie sa gasesti forta sa treci peste ele
din pacate prietenia se termina atunci cand distanta e prea mare, cand orgoliul e prea puternic, cand te lasi invins
Majoritatea dintre noi reusesc sa treaca peste inca constati ca la fel nu ramai .. Pe mine distanta in km nu m-a indepartat de oameni ci distanta psihica. Atunci cand celalalt gaseste ceva aparent mai bun si iti da cu piciorul N saptamani/luni pana isi face damblau ( ca apoi sa revina ) iti pica groaznic si pierzi increderea ca celalalt va fi MEREU acolo.
Din punctul meu de vedere, lista poate fi laaarga si cuprinzatoare. Unul din motivele care imi vin acum in minte e lipsa respectului. Asta tinand cont de faptul ca numim lipsa de respect o actiune care asta a avut la baza, fie ca vine sub forma de dezinteres, de a rani, s.a. In momentul in care celalalt „uita” sa te respecte ca om, dar cel mai mult, ca prieten, e pa.
Ah cat imi place ultima parte cu uitatul … Adevar graiesti miss hubbis!
La aşa ceva nici nu prea mai sunt multe de zis.
Cred c-ar fi multe de zis.
place
Si totusi .. nu ai raspuns.
Chiar si o relatie se termina cand apare neincrederea
Pai orice relatie umana se termina in momentul in care dispare increderea.
Nu cred că există ceva mai important într-o relație decât încrederea. Partea nasoală că e tot mai greu să mai ai încredere în cineva azi.
Asa este ..
Atunci cand e neincrederea aia totala…e momentul cand un prieten iti devine cunostiinta.
Neincrederea e doar una din punctul meu de vedere si-o data disparuta increderea nu mai poti fi acelasi cu omul respectiv, nu mai poti imparti totul cu el etc. si ai de ales, continui asa sau o rupi de tot.
Într-o prietenie, ca în orice fel de relație, cât de adevărată și puternică ar fi, apare inevitabil la un moment dat și neîncrederea, apar și mici sau mari trădări, și nemulțumiri, și certuri, și lucruri urâte.
Prietenia nu se termină acolo. Prietenia se termină atunci când acele lucruri încep să valoreze pentru noi mai mult decât prietenia.
Pai (cel putin pentru mine ) clar neincrederea ,minciunile, tradarile „valoreaza” mai mult.
Ce sa fac? Sa ma tin ipocrit de o relatie in care am fost injunghiata, mintita? Nu. Decat sa stau intr-un mod ipocrit intr-o relatie cu adevarat stricata , mai bine o pierd.
Nu e vorba doar de lucruri grave.
Minciuni spunem cu toții. Și nu întotdeauna sunt mari, uneori sunt banale. Sau bine fondate.
Neîncredere, poate chiar fără bază, simțim în momentele noastre de paranoia sau de prostie. Așa cum o iubită geloasă e neîncrezătoare în iubit.
Mai greșim. Nu suntem perfecți… câte prostii facem, nu ar trebui niciunul să avem prieteni.
Ideea e să și poți să și ierți; pentru că uneori câștigi și cu asta. Trebuie doar să știi când.
Eu am fost iertată o dată… pentru o greșeală enormă în prietenie. Și cred că persoana cealaltă a făcut bine; cel puțin m-a schimbat în bine. Am vorbit de multe ori de chestia asta..
Și mă întristează uneori că oamenii gândesc așa, când văd că unii nu își iartă prietenii pentru mult mai puțin…
Minciunile sunt minciuni indiferent ca sunt mari sau mici diferenta o face gravitatea si motivele din spatele lor.
Eu sunt omul care mereu iarta dar nu sunt omul care sa se mai increada total in persoana ce m-a atins unde m-a durut cel mai tare.