” Nu există fericire individuală, doar fericire care se poate împărţi. „
Unde sta secretul fericirii noastre? In ochii persoanei iubite, in imbratisarea copilului, a nepotilor, in zambetul multumitor al parintilor, in recunostinta? Unde sta fericirea? In putere, in bani, in simplitate batranilor, in puritatea copiilor?
Secretul fericirii mele e…. un secret. Ce-mi aduce fericirea ma face sa ma trezesc intotdeauna cu un suras pe buze si sa observ atent, realmente atent, imprejurul meu, cautand sa descoper in fiecare lucru partea lui buna si frumoasa. Cu fericire, INCERC sa ii ajut pe cei care au nevoie, de multe ori fara sa ma gandesc ca nu vei primi nimic in schimb; fericirea mea nu mai este un secret, fericirea mea apare atunci cand privesc pe cineva, descoperandu-i calitatile!
Ce-as mai putea spune eu despre fericire? Este singurul energizant care nu dauneaza, la un moment dat, sanatatii…
Fericirea ta in ce consta?
Îmi cer scuze pentru cinism, dar cred că ori ești un empatic sincer, ori un egoist profitor. Adică fie simți fericire atunci când vezi și când împrăștii în jurul tău fericire, fie te bucuri de fiecare clipă care te face pe tine personal fericită. Și cum granița dintre cele două este extrem de îngustă, eu unul cred că mă încadrez în ambele categorii. Totul ține de context. Câteodată saltă inima-n mine de bucurie știind că am făcut pe alții fericiți, iar câteodată mă înfrupt calic din ce primesc, în cel mai sincer egoist mod posibil.
Fericirea mea constă în …pffff… nici nu știu de unde să încep. Am o listă foarte mare. 
Și mi-e și rușine să încep s-o desfășor aici… Poate cine știe, la o cafea m-aș simți mai în largul meu. 
În legătură cu ce anume mă face fericit…e mult de scris.
Daca nu stii de unde sa incepi sunt ferm convinsa ca nu e vorba de lucrurile materiale, cel putin nu alea primeaza.
Uite, la mine e o placuta combinatie, simt fericire cand constientizez ca-i fac pe ceilalti fericiti si ma tin crunt de acea clipa personala de fericire! Fericirea mea, cea adevarata, nu a stat si nu va sta in ceaiuri, cafele, obiecte etc. , e si aia o fericire dar e una trecatoare… cea care persista si-mi mentine astfel sufletul e fericirea ce vine de la cei din jur. Daca o vad pe mama fericita ma incarc cu o energie colosala, daca tata e pus pe sotii si stiu ca si eu am contribuit la asta, mi-s vesela cu lunile, nepotica de-mi zambeste imi face ochii sa lacrimeze, de fericire ca o am.
Fericirea mea de la ei vine, o eman dar nu o tin pentru mine ca nu pot.
Perfect. Deci te încadrezi total în categoria ‘empaticul sincer’. Eu, recunosc, am și momente de ‘egoist profitor’.
Dar tre’ să ții seama de următorul aspect. În timp ce felul tău de-a fi este pur și simplu delicios și demn de apreciat, există și un downside. Și anume faptul că vei suferi odată cu schimbările celor din jurul tău (cei care acum îți transmit ție fericire). Pentru că atâta timp cât ceea ce te ‘hrănește’ pe tine nu-ți aparține, ci emană de la terțe persoane alături de care empatizezi în cel mai sincer și inocent mod posibil, înseamnă că atunci când conducta de fericire se închide dintr-un motiv sau altul, riști să pici în melancolie, tristețe, depresie. I learned this the hard way. Așa că acum (adică de mulți ani), m-am învățat să-mi iau și altfel felia mea de fericire. Și anume, calic, avid, într-un mod care nu prea e demn de apreciat, încadrându-mă astfel și în acea categorie – ‘egoistul profitor’. Și asta doar pentru că ajunsesem un fel de Roller Coaster uman, atâta timp cât fericirea mea depindea doar de alții. Eram când sus când jos…fără să știu de ce.
Cât despre cafeaua aia, nu era vorba de vreo ‘fericire’ de-a mea… Am încetat să beau cafea odată cu renunțarea la țigări, back în 1998. Spuneam de cafea, în încercarea de-a mă invita la o discuție, atâta timp cât întrebarea ta „Fericirea ta în ce cosnta?”, mi se pare îndeajuns de intimă încât să mă facă să mă rușinez atunci când încerc să dau răspunsul aici…pe blog.
„înseamnă că atunci când conducta de fericire se închide dintr-un motiv sau altul, riști să pici în melancolie, tristețe, depresie ” – asa e de aia spun ca simt cumva ca depind de ei din punctul asta de vedere. Daca se duc ei sau se duce a lor fericire, daca nu-i mai pot face pe ei fericiti eu voi pica grav.
Zicea de fericirea mea trecatoare oferita de gustul cafelei ( de care mi-s dependenta ). 
Si eu nu ma refeream la cafea aia ce-ai pomenit-o tu aiurila, ca am inteles de ai pomenit-o.
Ok. Atunci îți urez să ai cât mai multe ‘dependențe’. Altfel n-o să ai ‘portițe’ de scăpare when the time comes.
E bine să ai multe vicii. Cât mai puțin nocive, pe care să le ții sub control, dar să știi că-s acolo…pe post de colac de salvare…
Așa că tre’ să sun la agenție să anulez biletu’ de-l cumpărasem deja… 
Cât despre cafeaua aia…văd c-o dai cotită.
Nu ma dau cotita, credeam ca e o cafea virtuala.
De la cafea nu ma dau in veci inlaturi cat despre celelalte vicii… de-mi sunt luate, mi-s pierduta, recunosc! Sunt punctul meu slab.
Are asa de multe sensuri insa eu ma gandesc doar la cel negativ, gen sunt racit hai sa dau si altora fericirea mea…
As avea si eu multe dar nu zic
De ce? Nu sunt chestii modeste?
Eu ma consider fericita cand am familia in jurul meu, tigari suficiente, cafea fierbinte si flori care sa raspandeasca arome in casa. Imi este suficient.
Draga de tine, primeaza familia… cum de altfel se intampla si la mine.
Mai nou am observat ca in lucruri simple..chiar nu-mi ia mult sa fiu fericita. Pacat insa ca nu pot sa mentin fericirea constanta.
Cred ca nimeni nu reuseste, din pacate. Ne piere imediat fericirea cand revenim cumva cu picioarele pe pamant desi pe pamant sunt si lucrurile astea simple..