O data un om bun vorbea cu Dumnezeu si l-a intrebat:
– Doamne, as vrea sa stiu ce este Raiul si ce este Iadul.
Domnul l-a dus la doua usi, a deschis una si l-a poftit in interior. Acolo era o masa rotunda, mare, pe care era o farfurie mare plina cu mancare, ce mirosea delicios. Simtea un miros atat de imbietor, incat ii era greu sa se obtina.
Oamenii care stateau in jurul mesei aratau ca niste bolnavi infometati. Toata lumea avea cate o lingura cu un maner foarte lung atasat la mainile lor. Ei puteau sa ajunga pana la vas si sa-si ia de mancare, dar din cauza mânerelor de la linguri (care erau prea lungi) nu putea duce lingura la gura. Omul a fost socat de chinul lor.
Dumnezeu i-a spus: Ai vazut doar Iadul.
Atunci Domnul si omul au mers la cea de-a doua usa. Domnul a deschis-o. Scena vazuta de om bun, a fost identica cu cea anterioara: o masa rotunda mare, un vas gigant, iar la vederea continutului ii lasa gura apa. Oamenii stateau in jurul mesei, tineau aceleasi linguri cu manere foarte lungi, atasate la mainile lor. Numai ca data asta, oamenii aratau bine hraniti, fericiti si absorbiti in conversatii placute cu ceilalti.
Omul a spus:
– Nu inteleg.
– E simplu, a raspuns Dumnezeu, acestia s-au invatat sa se hraneasca reciproc. Iar persoanele din cealalta camera (adica cei din iad) se gandesc doar la ei insisi.
Uneori iadul ni-l facem singuri..