Nu de putine ori, in viata noastra tristetea si panica ne coplesesc in asa masura incat uitam cat de valorosi suntem.
Nu ne mai permitem sa zambim, sa stralucim, ca atunci cand aveam motive sa o facem. Daca nu mai avem valorizarea exterioara, daca nu ne este satisfacuta nevoia de a fi utili, ne consideram lipsiti de valoare.
Uneori, durerile provocate de esecuri, de nereusite, ne imbraca intr-o culoare lipsita de stralucire. Ne cufundam in apatie, in victimizare, refuzand, de cele mai multe ori, fara sa ne dam seama, sa mai fim vazuti de persoanele dragi de langă noi…
Cu optimism inainte!
Altfel nici nu as putea