Sunt zile in care trecem foarte repede de la o extrema la alta, zile in care luminita de la capatul tunelului e greu de sesizat. Vin zile in care devinim constienti ca vremurile lipsite de griji, de stres, de responsabilitati s-au dus de mult, zile in care in loc sa plece toate… se aduna mai multe. Vin zile in fizic ti-e bine dar psihicul ti-e la pamant, zile in care nimeni si nimic nu te scoate din starea in care esti, exceptand EL/EA.
Si totusi… zambesti si iei totul in piept pentru ca stii ca alta cale nu este! Te bazezi pe faptul ca nu esti singur, ca se pot intampla lucruri si mai grave si mai ales pe faptul ca ti s-a demonstrat in N cazuri ca daca ceri ajutor il primesti. Si asa incerci pe cat posibil sa eviti schimbarile bruste de comportament. Te lasi in voia lucrurilor, nu te mai complici si implici, nu incerci sa le mai cauti rezolvari, nu (te) mai explici, nu iti mai incarci sufletul cu problemele altora ci doar cu ale tale, te relaxezi si cine te ia asa cum esti acum te ia pur si simplu; cine nu, si-ti judeca starile(mai devreme sau mai tarziu), inseamna ca nu-si are locul in viata ta!
Da, atat de simplu mi se pare acum.
Daca ai macar un om care iti intelege starile te poti considera norocos. Cine te vede plangacios sau morocanos si nu te accepta e lasa sa plece.
Toti avem stari din astea cand din urma ne prind gandurile si problemele dar din astea e facuta viata si vorba ta „Le luam in piept pt ca alta cale nu este.”.
Persoane care ne inteleg starile sunt. In teorie foarte multi, in practica 100% inteleg foarte putini, putin spre o singura persoana – partenerul. Parerea mea.
Se intampla sa avem si zile mai proaste asta e
Asa e, vin si pleaca.