Vin zile in care nu suntem in apele noastre si orice din jur ne irita. Vin zile cand facem ca spumele marii si preferam sa fim lasati singuri. De multe ori, in astfel de zile, avem tendinta de a respinge orice gest de afectiune de la cei din jur.
Unii nu inteleg de ce ne comportam asa si,desi le explici, arunca reprosuri… Oare e chiar asa greu de inteles ca uneori vrei sa pui pret doar pe propria ta persoana, vrei sa te gandesti la tine, la problemele TALE, la ce te macina PE TINE; uneori vrei sa fii egoist, sa fii tu cu tine, fara ca nimeni sa te bata la cap. Uneori chiar ne dorim liniste, izolare, tacere, sa nu discutam cu nimeni. Doar cei dragi sunt capabili sa inteleaga asta si DOAR ei vor respecta nevoia de liniste, pentru ca ei stiu ca asa reusim sa ne incarcam bateriile… Restul n-ar trebui sa(mai) conteze!
Neaţa!
Eu mai mereu simt nevoia să stau singur,având contact puţin cu oamenii în general. Doar că întotdeauna îi primesc cu drag pe cei dragi. Nu îmi place deloc marea, deci nu cred că fac ca spumele ei
Săptămână veselă!
Acelasi lucru mi se intampla si mie uneori…
Sa inteleg ca tu faci precum un titirez pe-un varf de munte?
Saptamana frumoasa!!!
Nu-s aşa subţire ca să fiu un titirez
Mai degraba fac ca ursul 
)))
Ca ursul infometat si ca trenul in gara: uuucica ciiiica.
))
Am si eu des astfel de zile, asa ca te inteleg perfect.
Cred ca doar cei care au astfel de zile pot intelege cum e si-ti acorda spatiu…
Și uite așa a trecut și vara asta.. și noi îmbătrânim, zilele trec , timpul trece zburând ca vântul
Si spumele marii devin mai murdarele!?