Dacă eşti bărbat, gândeşte-te pe lângă câte femei ai trecut pe stradă. Multe, nu? Poate erau scunde sau plinuţe, brunete sau roşcate, ori blonde. Poate aveau ochii mari şi migdalaţi sau buzele în formă de inimă. Cu câţiva pistrui sub ochi sau cu obrajii roşii. Poate aveau umerii laţi sau poate miroseau a portocală. Poate mergeau cu capul în pământ, sfioase. Sau poate erau creţe. Nu ai observat toate astea, nu? Toate aveau pe cineva în gând. Poate sufereau gândindu-se la el sau poate abia aşteptau să se întâlnească cu el. Poate aşteptau pe cineva care să le vindece rănile sau poate te aşteptau pe tine. Nu te-ai gândit la asta, nu-i aşa? Poate într-o zi, una dintre acele fete pe lângă care ai trecut nepăsător pe stradă, va fi mama copiilor tăi. Şi atunci? Atunci ce? Atunci îi vei şti toate liniile, toate mişcările. Vei şti că parfumul ei miroase a portocală şi că are câte 9 pistrui pe fiecare obraz. Vei şti că noaptea se trezeşte să bea apă şi-i vei recunoaşte paşii atunci când intră în casă. O vei aştepta să vină de la muncă, pe o canapea veche, uitându-te la meci şi savurând o bere. Ea îţi va da să mănânci, pentru că tu ai fost prea ocupat cu meciul ca să îţi pui singur. Va aştepta să o săruţi, dar ţie ţi-ar fi mult prea foame să te mai gândeşti la asta. Tu te vei întoarce pe canapea, iar ea va merge la duş, va plânge, iar apoi se va aşteza lângă tine în pat. Vei stinge veioza de pe noptieră, iar apoi vei face dragoste cu ea rapid, fără să-ţi pese de ce simte ea, iar apoi te vei culca. Veţi repeta aceeaşi rutină ani de-a rândul până când, într-o zi te vei trezi dimineaţă şi nu o vei găsi lângă tine în pat. Vei merge în bucătărie, în sufragerie, afară, în hol, iar când vei deschide uşa de la baie, o vei găsi zăcând pe jos, cu lacrimi în obraz, cu privirea spre uşă. Te-a aşteptat să vii, să îi fii și tu alături măcar o dată. Şi atunci plângi şi îţi vine să te dai cu capul de pereţi, şi urli, şi o învinuieşti că te-a lăsat. Şi eşti singur.
Şi e trist.
E trist pentru că o casă fără femeie e o casă ce stă să se dărâme, fără fundaţie.
Fiindcă ea le făcea pe toate să meargă. Ea era fundaţia!
Neata! Sa fiu sincer, mi-am limitat efortul imaginativ in doar a admira femeile pe langa care trec pe strada. Si a le compatimi pe cele pe care viata le-a invins; cele aflate in situatia de la finalul articolului tau. Cam asa se intampla cand te fericesti cu un om care te slujeste in iubire si iei totul ca si cum ti-ar fi menit. Astfel incat, tu nu misti nimic pentru ca meriti sa ti se ofere totul. Asta e una dintre cele mai gresite forme de a gandi.
Zi dulce!
`neata buna. Ai dreptate si mai stii cum e, nu? Atata timp cat te complaci, nu te plangi! Daca nu primesti cat oferi, si nu ma refer la inceput/uri, atunci pleci si cauti ceea ce meriti. Nu astepti sa treaca timpul, sa fii luat ca si cum ai apartine cuiva si ca si cum datoria ta ar fi sa… slujesti.
Absolut minunat articolul tau! Cat de bine punctat. Felicitari! Pupici
Desi sunt de acord 100% cu ce e scris, articolul nu-mi apartine, de aceea e „quote”-uit. Nu cunosc autorul dar merita felicitat.
Te pup si eu!
unu dintre aia 16 5 October, 2010 sttueni varza ba aia care va bucurati de ceea ce sa intamplat, sa ne lase in p .a mea in pace sa traim si noi. au venit astea in dimineata aia de parca pe Escobar escobar trebuia sa il ridice, basescu sio boc sunt IUDELE is tara asta, aia trebuie arestati si inchisi nu noi care traimn intr-un sistem care te obliga sa faci ilegalitati