Dupa momente grele, de neliniste, de frustrari si intrebari, vine momentul cand simti ca totul se aseaza pe un fagas normal, dupa tot ce s-a intamplat simti ca atingi, finalmente, mult tanjita stare de echilibru.
Da, poate inca oscilezi intre extreme, e si normal; ba esti sus, ba esti jos, ba iti aduci aminte si te refugiezi/refulezi, ba uiti si-i vrei pe toti in jurul tau; dar macar ajungi undeva la mijloc si speri ca intr-o zi vei reveni la starea de armonie totala cu tine si cu ceilalti, fara nici un stres.
Trebuie insa sa lucrezi mult pentru a mentine aceasta senzatie de echilibru interior si exterior, de pace si liniste, pentru ca te asigur(!), numai in armonie deplina le poti rezolva pe toate cu bine.
Echilibrul interior înseamnă stabilirea unei armonii între creier, sentiment şi reproducere şi alimentaţie. Acest echilibru se asociază cu dragostea celor din jur.
Frumos spus dragulici, o data gasit echilibrul este perfect dar mi se pare uneori greu sa-ti mentii acest echilibru. Dar asa cum ai spus si tu trebuie sa lucrezi pentru ca unele lucruri nu vin de la sine.
Ca in orice situatie, greu este sa te mentii, nu sa ajungi intr-un anumit punct.
Tot ce traim e cu un scop fie ca il cunoaste acum sau mai tarziu si mai deverem sau mai tarziu iti si revii nici nu ai alta cale.
Totu-i trecator, important e sa iti acorzi timp.
Echilibrul ala cu greu il atingi si foarte greu il mentii,ai nevoie de multe resurse………
Oamenii din jur sunt cele mai bune surse si resurse.
E munca si pana ajungi la echilibru insa mie-mi pare greu – sa-l pastrez. Ca sa imi conserv energia, puterile, speranta.
Traim mereu intr-o balanta si e nevoie de grija, atentie pentru a sari la timp in celalalt taler cand unul se destabilizeaza.
Armonia…
Da, cum spuneam si eu, e mult mai greu sa pastrezi acea stare de echilibru, decat sa o capeti.