Poveste de 8 martie

A privit împrejur – cerul cu focul luminãtorilor, apele şi pãmântul cu verdeaţã _iscusitul Meşter. Lucrul era bun. Si-a-mpreunat mâinile, şi-n rugãciunea lucrãrii sale a fãcut omul din carnea pãmântului, dându-i duh. Scrie scriptura! Si-a mai trecut o zi şi încã o noapte. Cum sã laşi pradã singur, omul? Sã pazeasca via. Cu grija mare a scos o coastã din somnul lui, şi a strãpuns cu ea bulgãrele albastru, storcând deasupra boabe de rodie. Apoi şi-a-nmuiat degetele în cupele florilor cu roua dimineţii. Sã-i fie gãndul curat. Ii plãcea cum se modelau în cãuşul palmelor rotunjimile coapselor, şi ascunzişurile femeii prefigurând ispita. Astfel a fost searã, cerul, apele si pãmântul s-au potolit împreunã în sãrbãtoarea trupului desãvârşit al femeii. In dimineata celei de-a saptea zi i-a poruncit omului toate zilele vietii lui sã-si zideascã femeia în iubire. Mulţumit de toatã lucrarea a purces în odihnã!

Omul supus greselii, o zi din an, de 8 martie isi aminteste povestea.