De ce cei de la care te aştepţi mai puţin, cei cărora doar bine le faci, cei pentru care stai cu orele în faţa calculatorului pentru a le explica teoria chibritului a `Nspea mia oară te dezamăgesc? De ce fix cei care te cunosc cel mai bine te lovesc? Oare pentru că ştiu unde să dea? Am reuşit să păstrez o distanţă colosală faţă de cei care în ultima vreme m-au lovit acolo unde m-a durut cel mai tare şi mi-e chiar bine. Nu mi-au murit lăudătorii dar chiar consider că este pierderea lor! Îi apreciez în schimb din ce în ce mai mult pe cei din jurul meu ce şi-au admis greşelile şi nu şi le-au mai repetat şi desigur pe cei care m-au surprins cu sfaturile lor, pe voi!
read more
Mă tot întreb …..
iulie 2, 2011