Poveste pentru oameni mari

Oamenii de plastelina ii priveau cu respiratzie intre-taiata. stateau in mijlocul strazii, semafoarele se blocasera in verde pentru iei, iar mashinile ii indemnau sa nu se opreasca. ca si cum dansul lor, oprind orashul din mishcare, l-ar fi trezit paradoxal la viatza. deasupra lor, norii devenira multiculori, iar porumbeii isi lasau fulgii sa coboare peste ei.la inceput nu se atingeau,nici macar nu se priveau, clocotul miilor de sentimente derivate al iubirii lor plutind in aer, anesteziind tot, pana la cea mai mica buburuza. Ii era teama, dar isi indrepta privirea spre el. era tot acolo, langa chitara si hartia scrijelita. penitza lui se rupse, asa ca incepu o melodie la chitara,, contactul vizual facu bariera invizibila dintre ei sa dispara. mirosul ei de ceai cu caramel ii paraliza degetele pe corzile chitarii. se apropie de ea.prima atingere fugitiva si sarut timid. lacrimile ei de fericire se amestecara cu picaturile calde ale ploii de vara care venise sa ii intampine. baie in fericire..
In curand miile de fiori ce le faceau inima sa se incordeze, facura nesimtzitza prezentza hainelor ude lipite de ei. isi puse o mana dupa gatul ei and he took her home. ciudat, mashinile totushi mergeau, norii nu erau multiculori iar oamenii treceau pe langa ei fara a-i baga de seama. dar nu conta, pentru ei, erau speciali.