control freak

addicted, inspirational, Viata cu T

Cum să pierzi controlul și să îți recâștigi libertatea

Cum să pierzi controlul și să îți recâștigi libertatea

Cum să pierzi controlul și să îți recâștigi libertatea

Postasem o poza zilele trecute pe rețelele de socializare cu mine într-o ipostază care oglindește starea mea de câteva luni – cea de eliberare.

Sunt… pardon, am fost, un om obsedat de control, nu al oamenilor, nici măcar al omului cu, care sunt de 14 ani, ci a situațiilor și a fiecărei virgule din viața mea. Așa sunt majoritatea fecioarelor. Nuts!

Am fost omul ordinei și disciplinei, omul care nu a ieșit din cuvântul părintilor și care a căutat MEREU să îi mulțumească pe ei și pe cei din jur, cu marele sacrificiu de a nu fi eu mulțumită și fericită! Ceva de genul “ mă aflu în slujba altora, mai puțin în slujba mea “. Ceva s-a schimbat când l-am născut pe Thomas, era cumva inevitabil, el avea să devină centrul universului nostru, highlight-ul existenței noastre, însă mai multe a schimbat pandemia de Coronavirus.

Pandemia cred că a fost cea care mi-a trântit cartea asta în față și m-a FĂCUT să o învăț, și nu doar în teorie.

read more