Mă tot întreb …..
De ce cei de la care te aştepţi mai puţin, cei cărora doar bine le faci, cei pentru care stai cu orele în faţa calculatorului pentru a le explica teoria chibritului a `Nspea mia oară te dezamăgesc? De ce fix cei care te cunosc cel mai bine te lovesc? Oare pentru că ştiu unde să dea? Am reuşit să păstrez o distanţă colosală faţă de cei care în ultima vreme m-au lovit acolo unde m-a durut cel mai tare şi mi-e chiar bine. Nu mi-au murit lăudătorii dar chiar consider că este pierderea lor! Îi apreciez în schimb din ce în ce mai mult pe cei din jurul meu ce şi-au admis greşelile şi nu şi le-au mai repetat şi desigur pe cei care m-au surprins cu sfaturile lor, pe voi!
read more
Cugetarea zilei
Din nou despre oameni
Princiiple sunt rigide, iar oamenii care le au scortosi si previzibili. Exista doua categorii de oameni fara principii. Cei care nu le au, desi sustin contrariul (ipocritii) si cei care nu le au si recunosc acest lucru- oamenii liberi (fara corset moral)
Da, oamenii sunt previzibili, oricât de mult s-ar bate în piept cercetătorii, să afle ei de la mine că nu sunt imprevizibili ci al naibii de prezibili! Fac în secunda doi ce au zis acum 2 minute că nu vor face şi nu te fac decât să îţi spui iar ” am avut dreptate! „. Băi, nu zic că nu este ok să te răzgândeşti dar dacă ştii că nu eşti sigur de un lucru de ce te mai baţi cu pumnul în piept şi te dai tare când nu eşti nici pe jumătate cât spui şi când ştii că nu vei face ce ai spus?? Las-o baltă, măcar în faţa celor care te cunosc şi ŞTIU că nu vei face nimic din ceea ce spui pentru că altfel ajungi să îţi pierzi încrederea. Nu vei mai auzi sfaturi ci vei auzi doar aprobări sau dezaprobări scurte şi seci!
read more