pareting imperfect

Parenting imperfect, Viata cu T

Greșelile mămicilor. Cum e să fii mamă ACUM?

cum e sa fii mama acum

 Cum e să fii mamă ACUM? Cum e să fii mamă MODERNĂ acum? Care e stilul parental în trend? Autoritar sau permisiv?

Mamele din ziua de azi par a merge constant pe coji de ou, după un tipar anume și veșnic după un program. Se setează după toate încă dinainte de a naște. Citesc mult, se informează și își formează o viziunea asupra a ceea ce va fi. Nimic rău în toate astea!

Însă, “socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg”, ceea ce noi gândeam și credeam a fi o strategie validă înainte de a avea copii, nu dă rezultatele pe care le preconizam și le așteptam. Am I right? Lucrul acesta poate aduce foarte multă frustrare, tensiune și conflicte, atât cu cei din jur, cu noi, cât și în relația cu copilul. Inevitabil!

Când nimic nu iese așa cum “ ar trebui “ se instalează ACEA nemernică frustrare și gândurile că nu suntem/facem de ajuns. Asta este una din greșelile mămicilor! Nu realizează, literalmente, că în multe situații se va mula ea după copil, nu copilul după ea. El e în formare. Există reguli, da, căci copilul trebuie să învețe de mic ce înseamnă respectarea regulilor și disciplina, însă, să NU UITĂM că ei, ca și noi, vor avea propria personalitatea! Nu trebuie să fim nici prea permisivi dar nici să impunem multe reguli. Trebuie să existe un echilibru, așa se spune-n cărți. Cât e de greu de găsit acest echilibru? FOARTE!!! Eu încă nu am ajuns acolo but I give myself time. Sunt mamă pentru prima dată, cu zero experiență în multe. read more