viata

personal addiction quotes

Mă tot întreb …..

De ce cei de la care te aştepţi mai puţin, cei cărora doar bine le faci, cei pentru care stai cu orele în faţa calculatorului pentru a le explica teoria chibritului a `Nspea mia oară te dezamăgesc? De ce fix cei care te cunosc cel mai bine te lovesc? Oare pentru că ştiu unde să dea? Am reuşit să păstrez o distanţă colosală faţă de cei care în ultima vreme m-au lovit acolo unde m-a durut cel mai tare şi mi-e chiar bine. Nu mi-au murit lăudătorii dar chiar consider că este pierderea lor! Îi apreciez în schimb din ce în ce mai mult pe cei din jurul meu ce şi-au admis greşelile şi nu şi le-au mai repetat şi desigur pe cei care m-au surprins cu sfaturile lor, pe voi!
read more

personal addiction quotes

Optimismul

Adevaratul optimism inseamna a constientiza problemele, dar si a detecta solutiile, a recunoaste dificultatile, a fi incredintat ca pot fi depasite, a constata partile negative, accentuandu-le insa pe cele pozitive, expunerea la tot ce poate fi mai rau, dar asteptand sa se intample cel mai bun lucru, a avea toate motivele sa ne plangem, dar sa alegem sa zambim ...…read more
personal addiction quotes

Leave the past in the past!

Toţi îşi regretă trecutul şi tot ceea ce ţine de el. Îl regretă dar nu conştientizează faptul că el e singurul i-au format,i-au întărit şi i-au adus acolo unde sunt acum. Dar dacă trecutul nu te mulţumeşte, uită-l pe loc. Alcătuieşte-ţi o nouă viaţă în care să ai puterea să crezi. Concentrează-te numai asupra momentelor în care ai obţinut ce-ţi…read more
personal addiction quotes

Dorinţa nu este ceea ce vezi, ci ceea ce-ţi imaginezi.

Da,un singur lucru face visele imposibile: frica de eşec. Când ne doare şi ajungem să renunţăm la vise şi ne găsim pacea, avem parte de o scurtă perioadă de linişte. Dar visele moarte încep uşor uşor să putrezească în interiorul nostru şi ne infestează aerul pur în care trăim. Iar într-o bună zi visele moarte şi putrezite fac aerul imposibil…read more