Ce urâtă este viaţa când te trezeşti ( foarte ) dimineaţă timp de 5 săptămâni. Am crezut că nu mai prind ziua în care tot apartamentul va arăta BINE, când nu voi mai auzi zgomote în pereţi de la 6 dimineaţa, când nu va fi totul cu fundul în sus, când nu voi mai găsi praf la tot pasul, când nu-mi voi mai auzi numele strigat atât de des şi TARE!!
În sfârşit am terminat cu renovarea şi am ajuns şi la Iaşi ( păcat, mare păcat. ) unde ne-a aşteptat ghici ceeeee? daaaa, mai mult praf + 8 genţi mari şi câteva baxuri de haine, lenjerii, tacâmuri şi etc etc etc. DOAR 6 ore ne-a luat că să descărcăm, să cărăm şi mai ales să aranjăm totul la locul lui. Nu, n-am vrut să aştept până mâine să fac asta tocmai pentru că sunt fecioară, sunt perfecţionistă, vreau totul gata cât mai repede,dacă mă apuc acum de ceva vreau să termin, nu las pe mai târziu, pe mâine şi mai ales pentru că nu suport praful şi dezordinea!
Picioarele nu mi le voi mai simţi timp de 2 săptămâni ( asta cu puţin noroc ) dar măcar e casa lună ,nu mai miroase a praf şi aproape toate lucrurile sunt aranjate.
Sper, Doamne SPER să am parte măcar de două zile de linişte,pentru binele psihicului meu şi sănatatea mea şubredă, în care efectiv să frec menta, să stau la căldurică în pat cu el, o cană de ceai şi câteva seriale ….
Sper ….
Sper și eu… și cine știe, poate chiar le vei avea.
hehe, pregateste-te pentru zile pline de stat


ps. pana vin eu pe capul tau
ps 2… miss u ba
Daa.. serialeee
Mai ales Two and a half sa vedeti
Ca tot revin acum la inceput de sapt 
@Diana: Sper, sper, sper ..
@Baby R.: Tocmai am aflat ca nu vor fi chiar atat de multe zile de stat, lucru bun pentru multumirea mea sufleteasca. Miss you too BA, pana vii mai ( sa ) este!!
@Lusio: Mai ales!! Sa am pe ce varsa ceaiul cald din cauza rasului.
@addicted:

mai este….mai este….