Conform oamenilor de ştiinţă ce au efectuat teste în mai multe universităţi din Statele Unite ale Americii se pare că , creierul femeilor tinere este foarte vulnerabil la efectele nocive ale alcoolului. De ce? Pentru că se dezvoltă mai devreme ( şi mai repede cred eu ) decât creierul băieţilor. La aceste teste au participat 95 de adolescenţi cu vârste cuprinse între 16 şi 19 ani.
În urmă studiul s-a stabilit că domniţele care beau în mod frecvent alcool pot avea probleme la condus, la activităţi fizice care implică mişcări complexe, la utilizarea unei hărţi sau pot să nu îşi amintească unde trebuie să ajungă. Deasemenea pot fi afectate şi alte funcţii ale creierului, cum ar fi concentrarea! Deci problema tinde să fie mai gravă decât la bărbaţi.
Conluzia? La modul general reducerea consumului de alcool în rândul tinerilor trebuie să fie o prioritate!
Studiile pacii…cum imi strica mie sfanta tequila
Tu oricum nu ai voie sa bei deci …
da, dar na…gandul la ca intr-o zi cu soare, ploaie, furtuna, vijelie, uragan, ninsoare, viscol o sa… gata
Pana atunci multumeste-te cu gandul.
E o porcărie zic eu
Memoria e memorie și la unii și la alții 
Nu chiar.Creierul femeilor( implicit memoria) se dezvolta cu doi ani mai devreme decat cel al barbatilor si de aceea este afectat in mod diferit( conform unor studii de baza si conform lectiilor predate de super profu`meu ).
Deci masculii sunt mai inapoiati ca noi cu 2 ani…bun, stiam eu
E urat spus inapoiati …
Nu inapoiati in sensul de retard, in sensul de pierduti prin spatiu vreo 2 ani de zile si stationeaza acolo, si noi fetele/femeile mergem inainte.
Am inteles, am inteles .Totusi sa nu ne-o luam in cap!
În cap să nu v-o luați, ci în freză
)) Păi știam și eu că fetele se maturizează mai repede, dar acea diferență de 2 ani nu de 20 de ani încât să conteze așa de mult. Dar dacă zic cercetătorii… 
Conteaza si doua zile dapi 2 ani, nu e cazul sa zici acum ca nu conteaza ca nu e CHIAR atat de mare cum nu e cazul sa se umfle femeile in pene.
Cea mai nasoală parte e că frumos e ca el să fie mai mare la vârstă ca ea, iar dacă ea se maturizează mai repede riscă să aibă un imatur (așa parțial) lângă ea
Dar poate nu e chiar așa de nasol până la urmă 
Barbatii sunt imaturi la orice varsta in unele chestii cum si femeile sunt.
D-aia ne completam .. Toti avem minusuri pe ici colea
minus cu minus dă plus
)
Pai de aia ies copilasii, ei sunt plusul!
Eh…
„excesele sunt de prost gust” – Dinastia Sunderland-Beauclaire. Cred ca toata lumea ar trebui sa tina cont de asta, indiferent de varsta.
Da dar adolescentii sunt cei care consuma cel mai mult si multi o fac pentru ca e cool.
… lasa ca n-ai vazut cum se strang pet-urile de bere in garajul gastii cu care imi petrec timpul
:… adolescentii sunt mici copii 
Na bine atunci au de la cine invata. Si?Faceti castel din ele sau ba?
Acum, fiecare cât poate duce! Chestia cu reducerea… dar ce, a ajuns şi-aici criza?
Aici niciodata nu se ajunge la criza, nu stii? De la a zice la a face oricum este cale lunga ..
hehe..interesant
..sI faza aia cu 2 ani in urma e tare
..deci de aia vorbiti voi mai mult si mai repede
?!
Hai ca ai fost hazliu. Se poate sa fie si asta o explicatie! Eu spun sa treci si tu in randul cercetarilor. Ce zici?
eu in randul acestor cercetatori..nuuu..nu am atata imaginatie
Pai tocmai ai bagat ceva la inaintare, cum nu ai imaginatie?
Cum nu mai sunt o adolescenta se presupune ca am voie sa beau alcool fara probleme. Nu am facut-o nici atunci, n-o voi face nici acum. Alcoolul nu se regaseste pe lista mea de prioritati, organismult meu nu-l accepta, nu-l tolereaza. Nici macar in cantitati nesemnificative.
Esti una din exceptii atunci. Ferice de tine! Eu agreez berea si vinul rosu insa nu in cantitati industriale desigur.
aiurea, nu-i adevărat !!!
consumul de alcool, chiar dacă e făcut de bărbaţi, ajută femeile să aibă o memorie mult mai bună !
de câte ori mă îmbăt, nevastă-mea -şi aduce aminte toate belele pe care (i) le-am făcut !!!
Pai daca pe ea nu o imbeti.
Ia fa asta si vedeti apoi care si cum isi aduce aminte.
[…] în categoria lucruri ciudate. Cercetările recente, au demonstrat că persoanele care nu consumă alcool au un risc cu 19% mai mare de a […]