Efortul de a căra sacoşa asta tot timpul mi-a demonstrat clar cât de mare era greutatea pe care o purtam zi de zi în viaţa mea şi în inimă din cauza ranchiunei şi resentimentelor. Deoarece eram mereu atent să nu uit sacoşa, mi-am dat seama că neglijam lucruri care erau mai importante pentru mine.
Exerciţiul acesta m-a făcut să mă gândesc la preţul pe care îl plăteam pentru că nu puteam să iert ceva care deja se întâmplase şi pe care nu-l mai puteam schimba.
Morala:
De multe ori credem că iertarea este un cadou pentru celălalt, fără să ne dăm seama că noi suntem primii care beneficiem de pe urma iertării.
Toţi purtăm cartofi care putrezesc în “rucsacul” nostru sentimental.
Neputinţa de a ierta este ca un venin pe care îl luăm zilnic, picătură cu picătură şi care sfârşeşte prin a ne otrăvi.
Iertarea ne eliberează de greutăţi care ne amărăsc sufletul şi ne îmbolnăvesc trupul.
Să ierţi nu înseamnă să fii de acord cu ce s-a întâmplat sau să aprobi acel lucru. A ierta nu înseamnă să încetezi să acorzi importanţă celor întâmplate, nici să dai dreptate celui care te-a rănit. Înseamnă pur şi simplu să laşi deoparte acele gânduri negative care îţi produc durere şi supărare.
Gandhi afirma “Iertarea este calitatea celor curajoşi. Doar cel care este suficient de puternic pentru a ierta o ofensă ştie să iubească”.

Hotărăşte-te chiar azi să ierţi!
Mulţumesc persoanei ( care nu vrea să îşi spună numele ) care de câteva zile imi trimite astfel de poveşti cu morală.
Foarte frumos! Povestirea are tâlc. Chiar aşa este, odată ce fapta este deja consumată, „povara” devine nemeritată…
Asa este …
Buna! Minunata povestirea
Multam.
Multumesc si eu din nou persoanei ce mi-a trimis-o, vor mai urma si altele pline de invataturi.
Wow, superb. Direct la inima s-a dus.
Si referitor la asta…mi-ar placea tare mult sa pot sa las deoparte anumite lucruri care m-au ranit in trecut, dar nu este chiar foarte usor. De iertat cred ca am iertat de acum, insa e mai greu cu uitatul.
De iertat iertam cu totii dar intradevar partea cea mai grea e partea cu uitatul si tresaritul la fiecare urmatoare tentativa ..
Mereu îi spuneam mamei: mamă, iartă-i pe ăia de ți-au făcut rău. Ei nu merită, dar tu da. Și de multe ori ține toate astea în ea în loc să se debaraseze de tot.
Bai, doar painea lui Dumnezeu ii poate ierta pe toti .. ajungi la un moment dat cand dupa atatea palme luate nu iti mai vine sa ierti nici cea mai stupida greseala.