„Fii îngăduitor, căci toţi avem nevoie de iertare.” – Seneca
Cu toţii greşim, nu există nici o excepţie şi în funcţie de natura şi mărimea greşelilor noastre este normal să ne simţim vinovaţi atunci când acţiunile noastre afectează alte persoane, însă atunci când o faci neintenţionat aminteşte-ţi că a greşi este ceva omenesc, pe când a ierta este un act divin, iar acesta se dublează când te ierţi pe tine.
Dacă nu te poţi ierta nici măcar pe tine, atunci cum îi vei ierta pe cei dragi când, omeneşte, ei vor greşi aşa cum o facem cu toţii… din când in când?
Inainte nu iertam pe nimeni si nici pe mine.Intre timp lucrurile s-au schimbat.Traiesc si las si pe altii sa traiasca.
Ce bine suna, traiesc si las pe altii sa traieasca. Sa inteleg ca inainte taiat in coaste si-n carne!? :))
Cred ca cel mai importanta e relatia cu noi insine… Daca nu ne iertam, acceptam pe noi, nu o sa reusim sa avem incredere in noi, incredere care ne este atat de vitala!
Adevarat. Si daca nu avem incredere noi in noi cum sa aiba cei din jur? E la fel ca si iubirea de sine, cum sa te iubeasca si sa te accepte cei din jur daca tu nu poti face asta?