Avem nevoie de modele în viaţă? Da, avem.
De mici, la şcoală, eram puşi de profesori să facem compuneri despre modelul nostru în viaţă, sau discutam la orele de dirigenţie despre acest subiect. Aflam cu toţii ca modelul trebuie să fie în cel mai bun caz, un cadru de referinţă, dar să existe o limită, să nu fim copia fidelă a acestuia! Modelul poate fi o persoană reală: părinţi, profesori, prieteni, fraţi, surori etc. sau din diferite ipostaze culturale: literatură, film, muzică etc.
Consider că noi ar trebuie să fim…. NOI, cu defectele şi calităţile noastre, să trăim viaţa cu bucuriile şi necazurile ei, să ne bucurăm atunci când facem ceva ce ne place, să plângem atunci când greşim şi să învăţam din greşelile făcute şi să nu le mai repetăm. De la modelul nostru de viaţă ar trebui în primul rând să învăţam din greşelile acestuia, să luam drept exemple faptele lui bune şi în acelaşi timp să putem să ne păstrezam o identitatea proprie!
Voi, urmaţi un model, aveţi, aţi avut un model ?
poza
hmm.. cred ca raspund cu nu
cel putin asa cred. nu am model, si nici nu retin sa fi avut unul..
decat cand eram mititica..
Si atunci cand ai fost micuta pe cine ai avut? Pentru mine era tata si inca e dar nu ca atunci cand eram micuta.
Model in viata trebuie sa aiba cei care nu stiu sa greseasca singuri. Eu ma descurc destul de bine…
Nici cand erai mic nu avea pe nimeni dupa urmele careia sa mergi?
Prin zapada, da, ca eram mic si ma pierdeam daca nu urmam pe nimeni
Nu stiu, chiar daca nu realizezi, tot ai pe cineva pe care urmezi fara sa vrei. Iti place ce si cum face si oricum inconstient tot urmezi cumva exemplul vizual. Deci orice-ar spune fiecare, ai un model, dar nu iti dai seama. Parerea mea.
Ai dreptate, eu observ ca fac multe din ceea ce-am vazut la taicamiu ..
nu. nu am un model in viata!
Ai dreptate dragulici, eu nu am avut un model anume in viata si nu cred ca voi putea avea vreodata. Da, iau lucrurile bune de la profesionisti in jobul meu dar pe plan personal .. nu am modele.
Daca iei doar ce-i bun atunci e bine, nu de alta dar exemple naspa capitale tot avem!
modelul il cream noi, si il definesc conditiile, iar el se desfasoara in mediul ambient. de multe ori rezulta esec, cliseu, uitam uneori ca traim aici?
Uneori?Nu crezi ca mereu uitam?
Avem nevoie cand suntem mici dar cand crestem deja nu mai credem in modele, vedem atatea …..
Asa e, atunci cand suntem mici avem nevoie dar cand constientizam tot ce tine de „acel” model ….. se schimba lucrurile.
Eu am avut, o persoana foarte speciala. Apoi am crescut, mi-am deschis ochii si am ajuns sa vad ca nu era tocmai cine credeam eu. Iar eu nu am devenit ce visa ea. Unele lucruri pur si simplu nu merita lupta..
Exact ceea ce spuneam si eu mai sus, cand crestem realizam ca nu e tocmai cum credeam…
Eu am avut! Şi chiar am avut de învăţat de la astfel de oameni.
Am persoane pe care le admir sau care imi plac pentru felul cum isi traiesc viata sau pentru ce au facut pana acum,dar de aici si pana la a le copia…cale lunga.Eu sunt de parere sa ne uitam in jurul nostru,sa invatam lucrurile bune si apoi sa ne trasam propriul Eu.
Exact! Sa luam ce e mai bun si sa pliem pe al nostru caracter.
Da, Roberto Benigni, sau mai bine zis Guido Orefice, personajul principal din La Vita e Bella. Asa fericire mi-ar placea si mie sa raspandesc in jur.
Uite ca nu am citit cartea insa o voi tine minte ca si recomandare.
imi trebuie la ex 11 de la pag 117 din editura HUMANITAS EDUCATIONAL
Da, am. Pe procuroare Alina Bica , visez de mica sa ajung ca ea candva ..
Asta e buna. )
[…] source […]