„…lacrimi pentru omul iubit.”

Ştia ce înseamnă dragostea şi primise cu braţele deschise, cu inima aprinsă, şi bucuria ei, şi suferinţa. Avea şi mângâieri, şi lacrimi pentru omul iubit. Putea să îi suporte nepăsarea, răutatea, cruzimea; inima îi batea înainte. Îl ştia, şi îl dorea, în toată fiinţa, oricând, oriunde. Nimic nu i se părea mai potrivit cu rostul ei în lume, decât să îi dea lui tot, fără să păstreze nmic pentru sine. Nu se ferea de obrazul nebărbierit, nu scâncea sub gesturile brutale, se lasă chinuită, cu mijlocul frânt, cu şalele zdrobite, îmbătată de freamătul lui care îi prefacea făptura în mii de fărâme, împrăştiindu-le în spaţiu, ca pe stele.


Si-au lasat amprenta↓


Be the first to comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *