Daca va uitati la cei din jur ce observati? Ce se citeste pe chipul lor? Fericire, recunostinta, multumire, liniste? Nu.
Griji si incruntare, nemultumire si teama!
Oamenii se blocheaza singuri in grijile ce ii incetinesc si ghici ce? Nu exista oameni care sa scape de probleme facandu-si griji in privinta lor. Grijile nu fac decat sa ne afunde in stari si plangandu-ne de ele nu facem decat sa ni le readucem aminte. E bine sa te descari, sa te confesezi, nu spune nimeni sa le ignori si sa te inchizi in tine, dar nici sa le acorzi o mai mare atentie decat merita si sa-i indepartezi pe cei din jurul tau cu aceleasi povesti si cu pesimismul tau. Sunt putini cei care rezista in fata unor ” placi ” repetate si ” mori stricate „, de regula rezista prietenii foarte buni si/sau familia. Nu-i judecati pe cei care moral nu va mai rezista, e firesc si omenesc sa nu le mai poti duce, sa nu mai faci fata pesimismului, grijilor si problemelor ce-ti sunt mereu si mereu povestite.
Oamenii au NEVOIE si de povesti frumoase, ganduri de viitor frumoase, de optimism, de parti bune si veselie! Cu ele se incarca.
Apropo, stiati ca atunci cand spunem ” VIATA E GREA „, creierul ia cuvantul ” GREU ” ca pe o… greutate fizica? De aceea avem dureri de cap, coloana, de umeri; pentru ca astfel o percepe creierul, ca pe o greutate fizica.
Din ce in ce mai rar ne declaram multumiti si prea rar lasam fericirea sa faca parte din noi. Tot atat de rar imprastiem fericire catre ceilalti, dar pe atat de des traim in competitie. Nu, nu cu noi, cum este si sanatos de fapt, ci cu cei din jur. Vrem mai mult/e decat X, si chiar si atunci cand avem probleme, vrem sa le situam pe ale noastre deasupra celorlalti. Sa para mai grave, macar la nivel de discutie! De ce? Nu stiu.
Ne temem, mult! De viitor, traind in trecut; criticam, judecam si aratam cu degetul. Poate nu ne dam seama, dar TOTI o facem, si in acelasi timp ne simtim lezati cand altii ne critica si judeca.
Zambim din ce in ce mai rar, tocmai pentru ca lasam grijile si problemele sa isi faca, culcus la noi in minte si ne tin incruntati si ne fac sclavii propriei noastre minti!
De ce permitem toate astea? Totul sta in puterea noastra de a schimba lucrurile si de le privi altfel! Viata e o chestiune de ALEGERI.
Asteptam momentul PERFECT pentru a face „ acel ceva ” ce ne face fericiti! Asteptam prea mult dupa unii si altii si lasam momentul sa treaca pe langa noi. Nu e sanatos, e demoralizator!
Nu va mai ghidati viata dupa miscarile celor din jurul vostru si faceti totul la momentul VOSTRU. Treceti peste dorintele lor, uneori e sanatos sa fii egoist, sa te gandesti la tine, la nevoile tale, la ce te face pe TINE fericit!
Eliberati-va(macar incercati) de griji si probleme, si constientizati faptul ca ele nu rezolva nimic. Nu mai priviti viata ca pe o povara caci fiecare lucru care vine, bun sau rau, este pana la urma urmei o experienta umana frumoasa. Viata este perfecta asa de imperfect cum o traim. Toate sentimentele sunt valabile, toate emotiile sunt firesti si bine venite DACA invatam sa fim stapanii lor, sa umblam DOAR noi la butonul de volum.
Chiar nu conteaza ultima clipa pe care o petreci in viata, pentru ca ultima clipa va fi despre toate clipele cumulate pe care le-ai trait. Bune sau rele!
Ca de obicei, bine spus, incurajator, asa cum te stiu.
Si revenind la subiect, oamenii cred ca cei din jur au o datorie fata de ei, sa ii asculta in mod constant, poate sa si uite de vietile lor, de poverile lor, si sa stea acolo. Nu isi dau seama cat ii incarca si nu-si dau seama ca pesimismul lor este molipsitor, sau isi dau seama dar sunt egoisti si continua asa……………..
Asa este. Nu poti rezista prea mult in preajma celor care incep sa-ti influenteze starea de spirit…
Eu cred ca e de ajuns sa te descarci o data nu sa iti repeti grijile .si sa cauti rezolvarea nu sa astepti rezolvari.
Eu cred ca e de ajuns sa te descarci o data nu sa iti repeti grijile .si sa cauti rezolvarea nu sa astepti rezolvari.
Eu cred ca e de ajuns sa te descarci o data nu sa iti repeti grijile .si sa cauti rezolvarea nu sa astepti rezolvari.
E ceea ce spun si eu mereu si ceea ce de mult fac.