Cununia civila, pe cat de simpla ti s-ar putea parea, pe atat de complicata si complexa s-ar putea sa fie/devina. Sta articolul despre cununia civila, de 3 luni in draft, de cand am devenit sot si sotie, dar i-am tot dat skip, pana ieri, cand o prietena care urmeaza sa se casatoreasca mi-a pus cateva intrebari.
So… Minunatul meu m-a cerut oficial in 2015, in anul in care facem 9 ani de maxima fericire, intr-o zi de… 9. Atat in teorie, cat si in practica, a fost pura coincidenta, nu avea o zi anume in cap cand sa ma ceara, mai ales ca eram la Roma in acele zile, si totul se schimba de la o zi la alta, tocmai de aia nu cred in coincidente. ღ Totu-i cu un scop si o legatura.
Pentru ca duceam ani de relatie, in suflet si in spate, restul ce avea legatura cu, cununia civila, a venit usor, de la sine. Noi voiam toamna, caci ne defineste.
Ulterior, la nivel de discutie, in prima faza fusese vorba de luna aprilie pentru ca cineva n-ar fi putut lua parte la cununie, decat atunci. S-au aliniat insa astrele frumos, in favoarea noastra, si urma sa spunem „DA” intr-o zi tarzie de toamna, asa cum voiam.
Inca de la cerere discutam despre ce ne dorim, la modul realistic, nu idealist ca pana in acel moment. Si ce ne doream musai era sa devenim sot si sotie chiar in anul urmator, in anul al 10-lea, adica, cand implineam un deceniu de iubire, era un pitic indragostit de-al nostru. Adiiiiica in 2016! Si nu oricum, ci intr-o luni. Ce sa ne faci? Suntem unici si atipici, si iubim zilele de luni.
Se pare ca a 2016 fost anul casatoriilor, au fost extraordinar de multe si foarte multe persoane pe care le cunoastem s-au casatorit in acest an. Astrologii spun si ca a fost un an bun pentru casatorii, cum 2017 e an bun pentru a ramane insarcinata sau a naste. Hihihi!!!
Revenind la ale noastre, zis si facut, in septembrie/octombrie urma sa fie data cand facem cununia civila. A fost sa fie octombrie, in cea mai insorita si calduroasa zi a lunii. Bata-ne norocul in continuare!
Ce e bine sa stii din timp despre actele pentru cununia civila si analize
In primul rand, pentru a te casatori civil trebuie sa pregatesti actele ce se depun la primaria sectorului sau a orasului de care apartii. Daca vreti sa faceti cununia civila intr-un oras de care nu apartineti, e de ajuns ca macar unul dintre voi sa apartina acelui oras sau sa aiba viza de flotant. Nu e musai ca amandoi sa aveti buletin de Bucale sau viza de flotant. E de ajuns doar unul dintre voi sa aiba!
Actele necesare pentru cununia civila:
- Certificatele de nastere in original si in copie
- Certificatele medicale prenuptiale
- Actele de identitate in original si copie, valabile la data incheierii casatoriei
- Declaratia de casatorie ( se completeaza in fata ofiterului starii civile si trebuie sa fie prezenti ambii soti)
- 2-4 timbre fiscale
- Un dosar cu sina
Analize pentru cununia civila
Analizele obligatorii si certificatul se fac la orice medic de familie sau clinici medicale private. Noi am avut micutul ghinion ca doctorita noastra sa fie in concediu, si sa mergem la un altul, recomandat de dansa, care in prima faza n-avea registru de certificate prenuptiale si apoi ne-a trimis inapoi la medicul nostru de familie, spunandu-ne ca doar el ne poate elibera certificatul prenuptial. I-am spus clar si raspicat ca stim cu ce se mananca acele analize si ca certificatul prenuptial poate fi efectuat de orice medic de familie. A fost ok intr-un final si asta e tot ce conteaza.
Aceste analize constau in analize de sange pentru testul HIV si sifilis si o radiografie pulmonara. Radiografia poate fi optionala, mai ales daca urmeaza sa „ramaneti insarcinati” sau cea care urmeaza sa se casatoreasca este insarcinata deja. Noi am preferat sa nu o facem, rostul iradierii nu il vad… si n-au fost probleme. Oricum, pe certificatul prenuptial nu apar analizele cu punct si virgula.
Medicul de familie trebuie sa completeze certificatul prenuptial (medical) si sa specifice in el „apt pentru casatorie” sau „se poate casatori„.
In teorie ambele forme de exprimare sunt corecte si acceptate. Logic! In practica, in functie de orasul/sectorul la care urmeaza sa aveti cununia civila, aveti grija! Intrebati la starea civila ce „natie” de exprimare doresc pe certificat. Sunt unele care accepta ori „apt pentru casatorie „ ori „se poate casatori”. A patit-o un domn, din alt oras, care a fost intors din drum cu doamna lui, si cu actele, pentru ca cei de la starea civila nu acceptau formularea „se poate casatori”. Stupid!!!
Pentru ca nu intrebasem nici noi acel lucru la starea civila, asta a fost singurul meu stres legat de cununia civila, exprimarea care putea sa nu fie luata in considerare. Citisem o groaza de povesti si povestioare pe forumuri, si din acest motiv eram nitel stresata. Nu faceti ca mine, intrebati la starea civila, cand mergeti sa va interesati de acte si ce accepta. La sectorul 3 e ok cu ambele.
Cununia civila va avea loc in minim 10 zile – maxim 14, de la data depunerii actelor, ce contin o declaratie , pe care in cazul sectorului 3 o luati chiar de acolo( veti fi indrumati cu exactitate), si certificatul medical, nu mai repede de 10 zile, nu mai tarziu de 14, incluzand ziua depunerii si ziua efectiva in care va veti casatori.
Atentie, daca vreti in plin sezon de nunti, si mai ales intr-o zi de sambata, s-ar putea sa intampinati probleme. Trebuie sa fiti prezenti lunea, de la prima oara, in capul cozii, la depunerea actelor, daca vreti sa prindeti ziua de sambata. Desigur, NU este o regula, si e posibil sa o rezolvati foarte simplu si lejer! Deasemenea, nuntile sambata se fac pe banda rulanta, nu este timp decat de ceremonie in sine, inchini un pahar si sunteti poftiti afara, caci trebuie sa intre urmatorii.
Noi n-am vrut un asa stres, nu zbarnaiam oricum dupa ziua de sambata, in primul rand pentru ca nu voiam, si in al 2-lea rand, daca, cununia religioasa nu e in aceeasi zi, why bother? Si asa, am ales o zi de luni. Am avut timp colosal sa stam la poze in interior, ne-am intins chiar la vorba si sampanie. Inafara de faptul ca ni s-a impus sa oferim ” cel mai frumos buchet de flori ” doamnei care a oficializat ceremonia, totul a fost la superlativ! Evident, n-am dat din buchetele mele frumoase primite de la prieteni si familia, ci un altul, care nici n-a fost oferit din prima, ci la insistentele doamnei uracioase. Nu mi se pare normal sa ti se ceara sa oferi ceva. O servisem cu prajiturele si sampanie oricum, dar sa fim obligati sa ii dam si altceva!? Urat.
Noi cica am scapat ieftin, in unele cazuri se cere chiar mai mult…
Cine trebuie sa fie prezent la cununia civila
La cununia civila este obligatoriu sa fie prezente minim doua persoane in afara de voi 2, si ofiterul starii civile. Cele doua persoane obligatorii insemnand martorii vostri de cununie. Nu conteaza sexul, cetatenia, religia, gradul de rudenie sau starea civila a martorilor. Singura conditie este ca acestia sa fie majori si sa aiba la ei cartile de identitate in original. La fel si voi, sa nu fiti cumva aiuriti si sa le uitati!
Cum se desfasoara cununia civila
De preferabil ar fi sa ajungeti cam cu 15 minute inainte, mai faceti o poza, doua, 5-10, si apoi trebuie sa asteptati pana cand veti fi strigati. Primii care intra sunt mirii, urmati de cei doi martori si apoi restul invitatilor. In teorie!
Dupa ce ofiterul de stare civila va declara casatoriti, trebuie sa semnati intr-un registru si vi se inmaneaza certificatele de casatorie. Daca unul dintre voi isi schimba numele(de obicei femeia), va trebui sa aveti grija sa semnati cu noul nume si nu cu cel vechi.
Dupa oficierea cununiei civile, daca schimbati numele, ofiterul iti va perfora buletinul. Acesta va mai ramane valabil timp de 15 zile doar pe teritoriul tarii. Daca urmeaza sa plecati din tara imediat dupa cununie este bine sa aveti un pasaport!
Cam asta-i tot despre cununia civila, despre ce acte si analize va trebuie.
Respirati, faceti totul cand vreti, cu cine vreti, e momentul vostru, sa nu-l patati cu nici o amintire neplacuta!
Casatorie frumoasaaaaaaaaaa!!! ღ
E un stres si asta cu statul la coada am auzit si eu o gramada de povesti….. mai bine faci de luni pana vineri si ai terminat povestea.
Fotograf nu au vrut sa va bage pe gat? Ca noi am patit-o si altii la fel si au zis ca au nevoie au platit si pozele nu le-au mai vazut…
Voi chiar ati scapat ieftin noua ne-au cerut o sticla de sampanie am facut nunta in iulie si poate de aia cresc pretentiile
Casa de piatra! e minunat ca ati putut face totul cum si cand ati vrut si ca ati avut noroc de vreme frumoasa.
Mult zgomot pentru nimic
felicitari, in sfarsit ceva care ne place