Aseară, la un şpriţ amicul meu şi-a pus sufletul pe tavă.
Mă uitam, când la el, când la suflet… sufletul era mare dar… gol pe dinăuntru! Se vedea cu ochiul liber interesul care se ascundea. după câteva fire de omenie. M-am ridicat şi-am plecat. Ajuns acasă, mi-am pus şi eu sufletul pe tavă. Ca să vezi şi-al meu era, tot gol! L-am întors pe toate feţele,dar nimic! Şi mi-am pus întrebarea:
– Ce, Doamne iartă-mă, umblăm cu sufletele goale?!
~ Stefan Băiatu
