cura de slabire

de tot rasul

Aspectul fizic îţi spune cum îmbătrâneşti

Luaţi articolul ca atare, ca o glumă! Aşadar îmbătrâneşti frumos dacă ai:

Braţele subţiri
Statistic, ai noroc dacă între 20 şi 40 ani te cam menţii, chiar dacă mai “pui” cam 10 kg. Deci “braţele chibrit” din liceu au şanse să devină braţe frumoase şi apetisante la vârstă la care colegele tale au caltaboşi!

Obrăjori cam rotunzi
OK, te cam deranjează acum pentru că te-au botezat “păpuşică”, deci aspiri la titlul de femeie fatală! Dar obrajii mai plini nu “cad” atât de repede că cei cu musculatură subţire şi lipită de oasele feţei. Iar obrajii tăi mai plini, în câţiva ani îţi vor da acel aer de tinereţe şi prospeţime pe care puţine ţipe de vârstă ta îl vor mai avea.

Ten gras
Teroarea anilor de liceu – pentru că tenul gră e asociat cu punctele negre, luciul şi acneea – îţi va deveni un adevărat aliat. Pielea grasă da semn de îmbătrânire mult mai târziu, este mai rezistentă şi cedează mult mai greu la agresiunile mediului extern.

Fese plinuţe
Tot statistic, dacă le menţii cât mai mult timp la o formă categoric apetisanta, fără să te îngraşi, mai târziu, ajutată şi de exerciţiile speciale pentru sesieri, vor arată mai? tinere şi sexoase decât ar dori inamicele cu feşe aplatizate şi flescanite!

Gropiţe la claviculă
Numite “solniţe” (dar nu foarte adânci, de înfometată!) au farmecul lor, mai ales când te vei jucă cu decolteuri impresionante.

Piele albă fragile
Nu pare niciodată că ai stat la plajă, ce să mai spun că e aproape transparenţa! Dacă nu te vei expune excesiv la soare, o vei trata constant cu creme şi vei evită fumatul. Aspectul diafan plăcut va persistă mult timp.

Îmbătrâneşti urât dacă ai:

read more

Recomandari

Ajută(-te) să slăbeşti

Ştim deja faptul că înfometarea nu este cheia unei siluete perfecte ci supravegherea unui regim alimentar echilibrat. Când simt nevoia de a slăbi apelez la ceaiurile verzi şi ceaiul de mentă cu lămâie şi-mi educ stomacul mâncând des dar puţin, din 3 în 3 ore. Cine mănâncă o singură data pe zi îşi antrenează sistemul de stocare al grăsimilor! Desigur,…read more
bancuri, de tot rasul

Cură de slăbire

Un tip destul de grasut se hotaraste sa slabeasca. Cauta pe internet un program de slabire si solicita online de la o companie planul lor de pierdere in greutate 5kg in 5 zile, zicandu-si s-o ia mai usor. A doua zi ii bate la usa o tipa la vreo 19 ani, superba atletica si doar incaltata in niste adidasi roz…read more
goodie, noutati, recomandari

Informaţii utile

Zilele trecute am găsit nişte informaţii/formule referitoare la greutatea pe care trebuie să o aibă o persoană în funcţie de înălţime, vârstă şi constituţie. Habar nu avem de existenţa lor însă mi-s încântată că le-am găsit, aşa ştiu până unde e normal să ajung .. Oricum ţin regim ( impus!) şi câteva kg în minus n-ar strica. Să vedem:

read more