E clar. Noul obicei al oamenilor este să se plângă în continuu de ceea ce nu au! Oriunde mergi, auzi oameni care spun că nu au îndeajuns de mult/e, că nu le merge bine, că sunt trişti, deprimaţi, nervoşi etc. Unii sunt chiar din nimicuri şi dramatizează şi intensifică TOTUL!
De mult nu am mai auzit pe cineva vorbind de ceea ce au , mulţumiţi de ceea ce au. Mă întreb, cum să nu îţi dea Dumnezeu palme una când nu eşti capabil să îţi ridici privirea sus şi să spui MULŢUMESC!? Nici măcar atunci când avem totul nu suntem capabili… Când ne este mai bine uităm de El, când ne este mai rău Îl învinuim. De ce? De ce când totul stă în noi şi în alegerile noastre? Pentru că este mai uşor ,nu? Pentru că mereu a fost mai uşor să dai vina pe altcineva şi nu pe TINE.
If we never thank God for every smile, then why do we blame him for every tear?
