Timpul până acum a zburat repede dar acum când mai este doar o lună până am să-mi ţin în braţe nepoţica parcă trece infernal de greu. Îmi aduc aminte cum eram în ziua când am aflat… ca un tirirez, săream în sus de bucurie şi zâmbetul de pe mecluţă avea cu siguranţă kilometri. A fost vestea anului!!!
Voi ştiţi cam câtă doză de curiozitate am în mine, asta o ştie şi cumnăţica, care a fost imediat asaltată cu o serie de întrebări: ” Când vine barza cu bebeluşul nostru? ” a fost prima întrebare.Mi-a zis râzând că, conform calculatorului de sarcină va veni în luna iulie. Iniţial m-am bucurat dar când am realizat că voi mai avea un rac în preajmă am făcut ochii cât cepele!!! Mi-am revenit după câteva luni abia, când am aflat că va fi fetiţă iar fetiţele rac sunt total diferite de băieţii din aceeaşi zodie.
În fine…
E clar. Noul obicei al oamenilor este să se plângă în continuu de ceea ce nu au! Oriunde mergi, auzi oameni care spun că nu au îndeajuns de mult/e, că nu le merge bine, că sunt trişti, deprimaţi, nervoşi etc. Unii sunt chiar din nimicuri şi dramatizează şi intensifică TOTUL!
De mult nu am mai auzit pe cineva vorbind de ceea ce au , mulţumiţi de ceea ce au. Mă întreb, cum să nu îţi dea Dumnezeu palme una când nu eşti capabil să îţi ridici privirea sus şi să spui MULŢUMESC!? Nici măcar atunci când avem totul nu suntem capabili… Când ne este mai bine uităm de El, când ne este mai rău Îl învinuim. De ce? De ce când totul stă în noi şi în alegerile noastre? Pentru că este mai uşor ,nu? Pentru că mereu a fost mai uşor să dai vina pe altcineva şi nu pe TINE.
If we never thank God for every smile, then why do we blame him for every tear?
Frumoasă dimineaţă,nu?Eh urâţilor, la ora la care voi citiţi articolul eu sunt deja….departe şi nu, nu departe în visare. Nu am să zic unde merg,de ce şi cum de merg ci am să spun că abia aştept să ajung!!!! Mi-e dor de tot ce ţine de acel loc şi ştiu că cel puţin două zile am să fiu cu zâmbetul până la urechi.
